Huawei vs. Samsung: care telefon pliabil și extrem de costisitor e mai bun

Huawei vs. Samsung: care telefon pliabil și extrem de costisitor e mai bun
20:03 24.02.2019

Samsung a prezentat telefonul pliabil (tableta pliabilă, mai bine zis) și la mai puțin de o săptămână a venit și răspunsul Huawei: Mate X. Care dintre ele se pliază (cu toții așteptam gluma asta) mai bine pe nevoile utilizatorilor și cine pierde în urma acestui „război”?

Huawei Mate X (sigur o să fie o confuzie cu Mate 20 X) este un telefon pliabil cu ecranul pe exterior care se pliază în interior. Astfel, are trei ecrane: cel mare de 8 inci (2480 x 2200 pixeli), iar atunci când este închis are un ecran de 6,6 inci pe o parte și pe partea cealaltă diagonala este de 6,38 inci (din cauza unei balamale groase unde sunt integrate camerele și alte componente).

Huwei Mate X vs. Samsung Galaxy Fold – Display

Huawei Mate X specificatii (9)

Huawei are un punct în fața Samsung la acest capitol, deoarece are un ecran mai mare și când este deschis și când este pliat. Practic, acesta ar putea fi folosit foarte bine și pliat cu un ecran de 6,6 inci (rezoluție 2480 x 1148 pixeli) ce poate fi bun pentru productivitate, dar și pentru entertainement.

Pe de altă parte, Samsung are un display de 7,3 inci (2152 x 1536 pixeli) deschis și pliat doar 4,6 inci (rezoluție HD). Asta îmi spune că telefonul este mai util în modul tabletă, decât în modul telefon.

Huawei Mate X vs. Samsung Galaxy Fold – Design

Samsung Galaxy Fold

La nivel de design pare că Huawei câștigă din nou. Mate X nu are ecranul crestat și se întinde pe toată suprafața.

Telefonul Huawei are o grosime de 5,4 mm (11 mm la balama), un iPad Pro ajunge la 5,9 mm, iar „un alt telefon pliabil” (compania n-a dat nume, dar probabil Galaxy Fold – coreeni nu au spus cât este de gros telefonul lor) are o grosime de 6,9 mm. Balamaua aceea adaugă un plus de grosime, dar pare a fi și utilă, deoarece te ajută să ții telefonul mai bine în mână.

Pe lângă grosimea dispozitivului, Mate X pare mai bine construit și se pliază fără a lăsa un spațiu gol. Richard Yu, șeful Huawei, a spus că balamaua prin care ecranul se pliază este alcătuită din peste 100 de componente și i-a dat și un nume Falcon Wing.

În acea balama se regăsesc camerele și alte componente precum senzorul de amprentă din butonul de pornire.

Huawei Mate X vs. Samsung Galaxy Fold – Performanță

Huawei Mate X
FOTO Florin Cașotă / PLAYTECH

Pe de altă parte, Samsung Galaxy Fold pare a fi mai performant decât Huawei Mate X. Fold are 12 GB RAM și 512 GB spațiu de stocare, iar procesorul este Snapdragon 855. Pe când Mate X vine cu Kirin 980 (regăsit și pe Mate 20), 8 GB RAM și 512 GB spațiu de stocare. Am impresia că în testele de benchmark telefonul coreenilor va fi câștigător datorită celor 4 GB RAM în plus, dar și procesorului Snapdragon 855 – mai rapid decât Kirin 980 (dacă este să ne luăm după testele apărute pe net).

Huawei Mate X vs. Samsung Galaxy Fold – Conectivitate

Huawei Mate X specificatii (7)
Designul celor patru antene de pe Mate X

Huawei câștigă puncte la conectivitate. Mate X vine cu modemul Balong 5000 care va permite ca telefonul să se conecteze la rețele 5G. Galaxy Fold nu merge pe 5G. Sigur, rețelele 5G sunt non-existente, dar dacă-ți cumperi acest telefon ți-l iei pentru viitor și ai vrea ca prin 2020-2021 să poți să-l conectezi la 5G.

În teorie, telefonul poate atinge viteze de descărcare de 4,6 Gbps, adică să poți descărca un film de 1 GB în trei secunde, potrivit Huawei.

Huawei Mate X vs. Samsung Galaxy Fold – Autonomie

Huawei Mate X specificatii (4)
Mate X folosește două baterii pentru un total de 4.500 mAh

Samsung Galaxy Fold ar putea avea o autonomie mai bună decât Huawei Mate X. Mate X vine echipat cu o baterie de 4.500 mAh, iar Galaxy Fold cu una de 4.380 mAh (de fapt, sunt două în ambele telefoane, dar asta e valoarea la care ajung), însă nu-i totul despre capacitate.

Telefonul Samsung ar putea să reziste mai mult, deoarece ecranul este mai mic, rezoluția nu este atât de mare și asta ar duce într-un timp de stand-by mai mult decât Mate X.

Totuși, telefonul Huawei vine cu super fast charging (55 W) și este capabil să se încarce până la 80% în 30 de minute! Pe de altă parte, Galaxy Fold este capabil să se încarce doar cu 18 W. Așadar, poate că Mate X se consumă mai repede, dar se și încarcă mai repede. Mult mai repede.

Huawei Mate X vs. Samsung Galaxy Fold – Camere

Huawei Mate X specificatii (6)
Când faci poze (stânga) și modul selfie pe Mate X

Huawei Mate X va avea trei senzori foto și toți vor fi amplasați în acea balama de care vorbeam. Folosește însă trioul de la P20 Pro. Astfel, avem 16 megapixeli ultra wide, 8 MP pentru zoom și 40 MP standard (ca pe P20 Pro).

Pe de altă parte, Galaxy Fold are trei camere pe spate și două în față. Sistemul de trei camere este așa: 12 MP (f/1.5-2.4) + 12 MP (f/2.4) + 16 MP (f/2.2 ultrawide). În interior sunt un senzor de 10 MP (f/2.2) și unul de 8 MP (f/2.2) folosit pentru a măsura adâncimea de câmp, iar pe fața telefonului (închis) mai există un senzor de 10 MP (f/1.9) pentru selfie.

Rămâne de văzut care telefon chiar face fotografii mai bune, dar Mate X vine cu două funcții care mie mi-au plăcut mult. Prima este faptul că-ți vei putea face selfie cu camera principală. În sfârșit poți să-ți faci poză cu camera aia bună. A doua este că te vezi în ecran când cineva îți face o fotografie și poți da instrucțiuni. Iubiții fetelor vedete pe Instagram o să aibă viață grea!

Huawei Mate X vs. Samsung Galaxy Fold – Sistem de operare

Huawei Mate X specificatii (3)
Mate X când e deschis

Ambele telefoane rulează Android Pie, iar fiecare producător aplică un skin (One UI pentru Samsung și EMUI pentru Huawei). Aici tind să-i dau puncte telefonului Galaxy, deoarece OneUi promite a fi o interfață chiar utilă și mai plăcută din punct de vedere vizual decât EMUI.

Pe Samsung Galaxy Fold poți să folosești trei aplicații în multiscreen. Ar putea fi util, însă ecranele cred că sunt prea mici pentru lucru. Imaginează-ți când trebuie să scrii și tastatura virtuală o să-ți ocupe jumătate din ecran. La Mate X poți să împarți ecranul doar în două.

Huawei Mate X vs. Samsung Galaxy Fold – Preț

FOTO Florin Cașotă / PLAYTECH

Huawei a mers împotriva strategiei de până acum (de a oferi telefoane și produse la prețuri ceva mai mici decât competitorii Samsung și Apple) și i-a pus un preț de 2.300 de euro telefonului pliabil. Uriaș! Dacă lumea a șușotit (neștiind ce să creadă despre prețul de 2.000 de euro) în sală la lansarea Galaxy Fold, aici lumea a început să râdă.

Prețul este uriaș (poți să-ți iei o mașină second hand) și sunt curios să aflu care este prima persoană din România care o să-și cumpere un Galaxy Fold sau un Mate X.

La preț câștigă Galaxy Fold – dacă mai adaugi și specificațiile superioare (minus modemul 5G), deci are un avantaj considerabil. Telefonul Samsung este programat să fie livrat la clienți la finalul lunii aprilie, iar Huawei ne promite că-l lansează la mijlocul anului. Cel mai probabil îl vom vedea prin august-septembrie.

Samsung Galaxy Fold
Pe Galaxy Fold poți folosi trei aplicații în același timp

Era să uit. Huawei Mate X are și husă, iar Samsung nu a anunțat că ar avea așa ceva pentru Fold.

Pe hârtie, Mate X pare mai bun decât Samsung Galaxy Fold – cel puțin datorită distribuției ecranului. Totuși, e și mai expus problemelor, așa că rezistența în timp se va dovedi crucială.

Pierzătorul în această luptă pare a fi un al treilea jucător: Apple. Compania americană pare a se îndepărta tot mai mult de a lansa un produs inovator și, din ce știm, iPhone din 2019 nu va fi vreun produs care să impresioneze prin inventivitate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI