Anunțul Google despre Fitbit îți arată cum vrea să se bată cu Apple

Anunțul Google despre Fitbit îți arată cum vrea să se bată cu Apple
16:18 01.11.2019

S-a zvonit că Google ar vrea să cumpere Fitbit și pentru câteva zile a fost incert care-i planul. Acum, Alphabet, compania care controlează Google, a anunțat oficial ce va face.

Informația despre achiziția Fitbit de către Google a apărut inițial pe surse citate de Reuters. Acum, Alphabet confirmă planul și produsele vor fi integrate, la finalul achiziției, în strategia Google. Fitbit, la momentul achiziției, e pe locul doi în clasamentul producătorilor de ceasuri. Apple ocupă primul loc.

Fitbit a comunicat și prețul de achiziție: 2,1 miliarde de dolari.

În momentul în care tranzacția va fi finalizată, e foarte probabil ca Fitbit să fie integrată în divizia „Made by Google”. Acolo sunt deja telefoanele Pixel, tabletele Pixelbook, dar și laptopurile care rulează Chrome OS.

De ce a cumpărat Google o companie de tipul Fitbit

Înainte de această achiziție, Fitbit a cumpărat Vector Watch, un startup românesc specializat în ceasuri inteligente cu autonomie mare. Între timp, la Fitbit au ajuns să lucreze circa 200 de români. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu aceștia, dacă vor fi integrați într-o echipă mai mare, dacă rămân local sau dacă Google va reduce numărul de oameni implicați în dezvoltare.

Ce urmărește gigantul american acum acum e să concureze și pe piața ceasurilor inteligente. Acolo, Watch de la Apple s-a remarcat cel mai mult, mai ales prin funcții avansate de monitorizare a stării de sănătate.

Totodată, încearcă astfel să acopere o nișă de date pe care nu le are despre utilizatori: sănătate și somn. Face asta, parțial, prin telefoane, dar un ceas, un gadget purtabil, e mai precis.

Deocamdată, compania dezvoltă sistemul de operare Wear OS, dar e foarte probabil să renunțe la idee. Fitbit vine atât cu funcții de monitorizare a sănătății și somnului, cât și cu opțiuni de fitness. Iar sistemul de operare e ceva mai eficient decât al Google.

Rick Osterloh, Senior Vice President, Devices & Services, Google, a explicat pe blogul companiei ce vrea să facă în continuare. Miza e pe tehnologii noi, hardware combinat cu software bazat pe inteligență artificială și accent pe intimitatea utilizatorilor. Compania a promis că datele colectate de dispozitivele Fitbit sau Google nu vor fi folosite pentru reclame.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: