30 oct. 2019 | 12:22

Google, dată în judecată pentru că și-a mințit (din nou) utilizatorii

ACTUALITATE
Google, dată în judecată pentru că și-a mințit (din nou) utilizatorii

Google colectează o mulțime de date despre utilizatorii săi, însă acum situația este ceva mai serioasă, pentru că și-ar fi mințit utilizatorii.

Compania i-ar fi mințit pe consumatori în legătură cu datele legate de locație pe care le colectează despre aceștia, pe sistemul de operare Android. Astfel, între ianuarie 2017 și sfârșitul lui 2018, gigantul tech ar fi colectat date despre locația utilizatorilor din Australia, fără permisiunea acestora. Deși sistemul de operare avea opțiunea dezactivării istoricului locației, Google ar fi continuat să urmărească locația utilizatorilor.

Totuși, pentru ca datele să nu mai poată fi colectate de către companie, utilizatorii trebuiau să dezactiveze o altă opțiune, numită Web & App Activity. Numai că Google nu i-ar fi anunțat pe aceștia despre acest lucru.

Din acest motiv, Comisia pentru Concurenţă şi Consumatori din Australia (ACCC) dă în judecată compania. În plus, aceasta spune că gigantul tech nici nu le-ar fi spus consumatorilor pentru ce colectează, de fapt, datele legate de locație.

Google ar fi colectat date despre utilizatori, fără ca aceștia să știe

„Susținem că Google a indus în eroare consumatorii, rămânând tăcuți despre faptul că ar fi trebuit să dezactiveze și o altă setare”, a declarat ACCC.

Acest proces susține că gigantul tech ar fi avut motive mai puțin etice pentru care ar fi recurs la așa ceva. Astfel, ar fi utilizat date personale pentru a deduce informații demografice și a furniza servicii de publicitate terților, printre alte scopuri.

„Considerăm că, din cauza eșecului Google de a dezvălui această utilizare a datelor, consumatorii au fost și sunt încă lipsiți de posibilitatea de a face o alegere în cunoștință de cauză, dacă vor sau nu să împărtășească datele personale legate de locație cu Google”, spune Rod Sims, președintele ACCC.

Un purtător de cuvânt al gigantului tech spune că Google analizează acuzațiile și va coopera cu ACCC, însă intenționează totuși să se apere.