20 nov. 2019 | 15:48

Cum folosești Perpetoo, primul serviciu românesc de închiriere mașini direct de la proprietar

ACTUALITATE
Cum folosești Perpetoo, primul serviciu românesc de închiriere mașini direct de la proprietar

Dacă Airbnb ți se pare o platformă utilă pentru găsit cazare atunci când mergi în vacanță, Perpetoo vine cu servicii similare, doar că pe partea auto.

Dacă ai trecut prin experiența închirierii unei mașini de la o companie care se ocupă cu așa ceva, știi cât de mare e bătaia de cap cu acte, garanții și lucrui de genul ăsta. În acest sens, există o nouă platformă care le permite celor care au nevoie de o mașină pe o anumită perioadă să închirieze un vehicul direct de la proprietarul acestuia.

În momentul în care proprietarul mașinii și cel care o închiriază se întâlnesc pentru predarea vehiculului, procesul de închiriere a fost deja parcurs, singurul pas care mai rămâne de făcut fiind doar inspectarea condiției mașinii și înmânarea actelor mașinii împreună cu un set de chei. Serviciul se numește peer to peer car sharing.

Serviciul a fost lansat acum o lună și poate fi folosit în București, Timișoara, Cluj și Iași.

La conferința organizată de start-up am aflat mai multe despre ce poate face această platformă, dar și cât de utilă este pentru cei care au nevoie de astfel de servicii.

De unde a pornit ideea

Fondatorul comopaniei este Aurelian Marin, proprietarul agenției de turism Paradis Vacanțe de Vis, cel mai important touroperator dedicat Litoralului românesc.

Acesta a identificat potențialul platformelor de tip sharing economy și, încă de acum doi ani. A început să construiască un model propriu și ajuns la ceea ce se numește astăzi Perpetoo.

„Românii au multe mașini, dar cele mai multe dintre acestea stau. Pe de altă parte, având experiență ca antreprenor în domeniul turismului, mi-am dat seama că serviciile actuale de închirieri nu oferă mereu flexibilitatea de care turiștii au nevoie atunci când caută o variantă de transport pe plan local, atât din punctul de vedere al costurilor, cât și din cel al condițiilor. Ideea unei platforme care să îi reunească pe cei ale căror mașini stau cu cei care vor să călătorească pe patru roți a venit așadar natural, iar Perpetoo a început să prindă contur în scurt timp”, a declarat Aurelian Marin.

În România sunt înmatriculate aproximativ 500.000 mașini a căror vechime este mai mică de 10 ani, iar cele mai multe dintre acestea sunt parcate 95% din timp.

Cum îți poți da mașina spre închiriere pe Perpetoo

Fie că vrei să-ți dai mașina spre închiriere, fie că vrei să închiriezi una de la altcineva, prima dată trebuie să-ți faci un cont pe platformă. Aici vei alege dacă ești Șofer sau Proprietar.

Apoi începi prin a lista una sau mai multe mașini pe platformă și să setezi tariful de închiriere pe care îl consideri potrivit. După asta, tot ce trebuie să faci apoi este să aștepți ca Șoferii să-ți solicite vehiculul. În caz că nu ești confortabil cu o anumită solicitare, o poți respinge fără să dai vreo explicație.

După ce Șoferul confirmă rezervarea și efectuează plata, primești datele de contact ale acestuia. Stabiliți ora și locul și vă întâlniți să predai mașina.

Proprietarii trebue să aibă, de asemenea, o firmă sau un PFA pentru a putea încasa banii rezultați din închirierea mașinii.

Ce condiții trebuie să îndeplinească mașina ta

Nu orice mașină poate fi listată pe platformă. În primul rând, trebuie să te asiguri că vehiculul pe care vrei să-l pui pe Perpetoo nu este mai vechi de zece ani. De asemenea, aceasta poate să aibă cel mult 8+1 locuri.

În mod evident, mașina trebuie să aibă inspecția tehnică periodică la zi, RCA, rovinietă valabilă și să fie echipată corespunzător.

Cum faci să închiriezi o mașină de pe platformă

De partea cealaltă a platformei, aceasta funcționează destul de simplu și pentru Șoferi. După ce ți-ai făcut contul, trebuie să cauți destinația, perioada și mașina pe care vrei s-o conduci. Faci apoi una sau mai multe rezervări. Perpetoo recomandă să faci mai multe, pentru că dacă preimești mai multe confirmări, vei putea alege opțiunea cea mai convenabilă.

După ce primești confirmarea de la Proprietar, trebuie să confirmi și tu rezervarea. Apoi plătești, primești datele de contact ale Proprietarului și stabiliți locul și ora de întâlnire pentru a intra în posesia mașinii.

Ca șofer, singura condiție e să deții un permis de conducere valabil.

Perioada minimă de închiriere este de trei ore, iar maximul este de 30 de zile. Se percepe și o garanție de 100 sau 300 de euro, care face parte din asigurarea CASCO. Suma îți va fi restituită, dacă nu avariezi mașina.

Ce se întâmplă în caz de accident

Proiectul include un tip de asigurare special. Proprietarii mașinilor beneficiază de asigurare CASCO pe toată perioada de închiriere a mașinii, oferită de UNIQA Asigurări și Renomia SRBA Insurance Broker pentru a fi protejați în eventualitea unei daune.

Garanția de 100 sau 300 de euro este, de fapt, o franșiză. Cei de la Perpetoo explică cum funcționează acest lucru printr-o situație concretă: un Proprietar alege o franșiză de 300 de euro la momentul închirierii. Dacă se produce un accident, iar despăgubirea este în valoare de 1.000 euro, atunci Asiguratorul va achita service-ului auto doar 700 euro. În acest caz, Proprietarul va plăti franșiza, urmând să-și recupereze banii din garanția Șoferului care a închiriat mașina.

Poți folosi deja seriviciile pe www.perpetoo.com. Compania a anunțat că va lansa curând și o aplicație, atât pentru Android, cât și pentru iOS.