Cum a ajuns România să dea lecții Germaniei prin programul Rabla

Cum a ajuns România să dea lecții Germaniei prin programul Rabla
16:53 04.11.2019

Germania a anunțat noi măsuri prin care vrea să-i convingă pe cetățeni să facă trecerea spre mașini electrice și hibrid. Numai că promisiunile din țara Angelei Merkel par să fie inspirate, culmea, chiar din programul Rabla din România.

Germania e patria mașinilor și dă tonul peste tot în lume atunci când vine vorba de autoturisme, indiferent de modelul lor. Țara Angelei Merkel vrea să crească valoarea subvențiilor pe care le acordă pentru mașini electrice și hibrid cu aproximativ 50%. Astfel, în următorii cinci ani, vrea să impulsioneze puternic achiziția de mașini nepoluante. Și pune la bătaie bani mulți pentru acest lucru.

Potrivit unui document intrat în posesia Reuters, valoarea unei subvenții pentru modelel plug-in hibrid va crește de la 3.000 de euro, cât e în prezent, la 4.500 de euro. De asemenea, pentru mașinile noi care depășesc 40.000 de euro, grantul va fi de 5.000 de euro.

Sunt sume frumușele, nu-i așa? Dar nu sunt nici pe departe cât cele oferite de România în programul Rabla Plus. Iată de ce.

Programul Rabla, sursă de inspirație pentru Germania

Germania vrea să aibă, până în 2030, 10 milioane de modele electrice pe străzi. Producătorii au făcut pași mari în direcția aceasta, dar trebuie încurajată și achiziția. Iar pentru acest lucru caută să aibă pregătită și infrastructura. Angela Merkel vorbea de nu mai puțin de 1 milion de stații de încărcare la nivel național.

E un plan extrem de ambițios, mai ales că, în acest moment, Germania are doar 20.000 de puncte de încărcare pentru mașini electrice la nivel național.

Până acolo, însă, va crește subvențiile acordate celor care-și cumpără un autoturism electric sau hibrid. Și o face după model românesc în privința prețurilor. România alocă, în acest moment, cele mai mari subvenții pentru achiziția de electrice și hibrid. Chiar dacă rata achizițiilor e extrem de mică.

Astfel, dacă prin programul Rabla ți se acordă 6.500 de lei pentru a-ți cumpăra o mașină nouă, programul Rabla Plus vine cu mai multe beneficii. 45.000 de lei este suma pe care ți-o dă statul dacă vrei să-ți cumperi un autoturism electric. Adică aproximativ 9.500 de euro, dublu față de ce oferă Germania.

De asemenea, pentru achiziția unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km, sumă oferită de stat este de 20.000 de lei, adică în jur de 4.200 de euro.

De precizat, însă, că tichetele pe care le acordă România în programul Rabla sunt limitate. Posibil ca germanii să ofere mult mai multe.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI