La ce va ajuta Collapse OS, sistemul de operare creat pentru apocalipsă

La ce va ajuta Collapse OS, sistemul de operare creat pentru apocalipsă
Sursa foto: Flickr / mulberrymint
18:16 09.10.2019

Nu se știe când ar putea veni apocalipsa, așa că un dezvoltator s-a gândit la Collapse OS: un sistem de operare pe care să-l folosești atunci.

Sistemul de operare este unul open source și se numește Collapse OS. A fost dezvoltat de Virgil Dupras, software developer.

În esență, acesta este o colecție de programe, instrumente și documentație care poate permite „asamblarea” unui sistem de operare. La final, acesta va putea rula pe dispozitive primare și improvizate. De asemenea, va putea efectua o serie de operațiuni, printre carea și editarea de fișiere text sau auto-replicarea.

Dezvoltatorul crede că, până în 2030, omenirea nu va mai putea produse electronice. Astfel, componentele acestora nu vor mai putea fi fabricate, însă miliarde de astfel de elemente vor exista peste tot prin lume.

Astfel, Collapse OS ar fi sistemul de care oamenii ar avea nevoie pentru a-și reconfigura dispozitivele.

La ce va fi util Collapse OS, într-o eventuală apocalipsă

Dupras consideră că cea mai mare problemă pentru oameni vor fi microcontrolerele – acele computere minuscule încorporate pe plăci de circuit care controlează funcțiile calculatoarelor. Așadar, după câteva decenii, computerele se vor deteriora și nu vor mai fi capabile să programeze microcontrolere.

Astfel, acesta propune o soluție: pentru a evita această soartă, ar fi necesar un sistem care să poată fi proiectat din piese găsite și care să poateă programa aceste microcontrolere.

Collapse OS va funcționa cu microprocesoare Z80 de opt biți. Acestea sunt destul de comune: pot fi găsite în calculatoare de tip desktop, case de marcat, instrumente muzicale etc.

Momentan, proiectul este pe GitHub, un serviciu de găzduire web pentru proiecte de dezvoltare software. Durpas caută specialiști care să poată contribui. Spune că participarea necesită un set specific de înclinații și aptitudini. „Cred că există foarte puține persoane care corespund acestor cerințe. Dar dacă există, mi-ar plăcea să le găsesc”, menționează acesta.

Sursa: VICE