Descoperirea care ne arată că orice virus gripal ar putea fi tratat rapid

Descoperirea care ne arată că orice virus gripal ar putea fi tratat rapid
07:32 24.02.2019

Visul oamenilor de știință este să creeze vaccinuri universale împotriva virusurilor gripale. Acest vis ar putea deveni o realitate mulțumită descoperirii unor celule imune, care se pot lupa cu trei tulpini de virusuri gripale pentru câțiva ani sau chiar permanent.

Diferitele tipuri de gripă (tulpinile A, B și C) sunt implementate în vaccinurile anuale la rate diferite, pentru a rămâne cu un pas în fața posibilelor mutații ale virusurilor. Tulpinile A sunt cele care duc la epidemii globale și regionale. Tulpinile B sunt cele care duc la epidemii regionale, pe zone geografice mai restrânse. Tulpinile C sunt întâlnite mai rar, dar sunt periculoase în cazul copiilor. Dacă organismul nostru s-ar putea lupta cu toate aceste tipuri de virus, nu am mai avea nevoie de vaccinuri anti-gripale de la un an la altul.

Prima oară când cercetătorii au descoperit potențialul celulelor imune a fost într-un studiu din 2013. Atunci, mai mulți oameni fuseseră expuși la virusul H7N9 (cel al gripei aviare). Aceia dintre ei care au avut parte de un răspuns mai puternic de la celulele CD8+ T aveau șanse mai mari de recuperare.

Celulele CD8+7 sunt cunoscute drept celule ucigașe, datorită felului în care ele se luptă cu amenințările asemenea unor bodyguarzi care păzesc porțile corpurilor noastre. „Echipa noastră a fost fascinată de celulele ucigașe de mult timp”, a explicat cercetătoarea șefă Katherine Kedzierska, de la University of Melbourne din Australia. „Așa că următorul nostru pas a fost să descoperim cum funcționează mecanismele lor și dacă au potențial pentru un vaccin anti-gripal”.

Un vaccin anti-gripal universal ar putea preveni mii de morți la nivel global dacă ar ajunge să fie folosite de oamenii de pretutindeni. Desigur, dacă acest vaccin ar ajunge pe piață ar trebui să treacă întâi de zidul gros al conspirațiilor și miturilor răspândite de anti-vacciniștii din toată lumea.