Care sunt cele mai bune mărci auto care-ți oferă cele mai fiabile mașini

Care sunt cele mai bune mărci auto care-ți oferă cele mai fiabile mașini
13:47 25.02.2019

Care sunt cele mai bune mărci auto? Este o întrebare pe care oricare dintre noi am gândit-o. Nimeni nu-ți va oferi un răspuns mulțumitor, mai ales că sunt foarte mulți producători și fiecare oferă avantaje și dezavantaje.

Ca să stabilești care producători sunt cei mai competitivi pe piață, trebuie să dispui de statistici, iar acestea se obțin doar prin consultarea cât mai multor păreri de la clienții care au avut sau au testat deja anumite mărci.

Cei de la Consumer Reports spun că așa au realizat acest studiu. Evident, românii n-au fost luați în seamă nici aici, dar și din părerile străinilor ai ceva de învățat.

Consumer Reports realizează studii statistice despre mașini doar în urma unor analize riguroase, după ce consultă părerea consumatorilor dar și a experților în domeniu.

Când vrei să-ți cumperi prima mașină sau vrei să schimbi marca pentru că ai fost dezamăgit de cea veche, începi să-ntrebi în stânga și-n dreapta care e cea mai bună marcă. În România, majoritatea șoferilor îți spun că mașinile nemțești sunt cele mai bune. Studiul celor de Consumer Reports arată că românii au dreptate doar parțial.

Volkswagen și Tesla, scoruri rușinoase în topul celor mai bune mărci

Cea mai lăudată companie este Subaru și ocupă primul loc n clasamentul Consumer Reports. Cele mai fiabile mașini sunt fabricate de Subaru și e o poziție greu de contestat, având în vedere că și în România se bucură de aceeași apreciere, chiar dacă mașinile Subaru nu sunt atât de populare (poate și din cauza prețului).

Producătorul japonez este urmat de Genesis, o marcă aproape necunoscută la noi, dar foarte apreciată de americani.
Următoarele șapte locuri sunt ocupate, în ordine, de Porsche, Audi, Lexus, Mazda, BMW, Lincoln, Toyota și Hyundai.
Volkswagen intră în clasament abia pe locul al 11-lea, urmată apoi de Kia, Honda, Infiniti și Mini.

În mod surprinzător sau nu, Tesla, mult prea lăudata marcă a lui Elon Musk, ocupă un rușinos loc al 19-lea. Mașinile Tesla au mari probleme de fiabilitate, conform experienței celor mai mulți consumatori. Cea mai vândută Tesla, Model 3, este mult sub media caracteristicii menționate și totul din cauza unei banalități: problemă cu vopseaua caroseriei. Pentru client nu e deloc o banalitate, dar pentru o companie a unui miliardar, e cam rușinos să livrezi automobile vopsite prost.

Evident, Dacia nu apare în acest clasament, dar, cu siguranță s-ar fi situat pe ultimele locuri la capitolul fiabilitate, în opinia străinilor.

top cele mai bune marci auto

loading...