Cei mai bogați oameni din istorie. Jeff Bezos nu intră în top 10

Cei mai bogați oameni din istorie. Jeff Bezos nu intră în top 10
10:58 05.07.2019

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, este cel mai bogat om din lume, dar averea sa de peste 130 de miliarde de dolari nu este îndeajuns pentru a-l clasa în top zece al celor mai bogate persoane din istorie.

Cel mai bogat om din istorie este Mansa Musa, un împărat african din secolul XIV ce a condus Imperiul Mali. Bogăția lui a fost atât de mare, încât este considerată „de nedescris”. Este imposibil să ne dăm seama cât de bogat şi de puternic a fost cu adevărat împăratul Musa, spun istoricii.

Totuși, site-ul Celebrity Net Worth îi estima averea la echivalentul la circa 400 de miliarde de dolari (ceea ce nu l-ar face cel mai bogat om din istorie).

Pe locul doi în clasamentul bogaților este Augustus Caesar, celebrul conducător al Imperiului Roman, cu o avere estimată la 4,6 trilioane de dolari.

Locul trei este ocupat de Zhao Xu, al șaselea împărat al dinastiei Song din China, a cărui avere este nu poate fi calculată.

Cum arată clasamentul celor mai bogați oameni din istorie

Akbar I, împăratul dinastiei Mughal din India, ocupă locul patru și averea lui este incomensurabilă.

Mai departe îi avem pe oamenii de afaceri Andrew Carnegie cu 372 miliarde de dolari și John D. Rockefeller cu 341 de miliare de dolari. Urmează țarul Rusiei, Nikolai Alexandrovich Romanov cu o avere estimată la 300 de miliarde de dolari, apoi acesta este urmat de Mir Osman Ali Khan, conducătorul provinciei Hyderabad al British India.

Cei care completează clasamentul sunt Wilhelm Cuceritorul, rege al Angliei, cu avere de 229 de miliarde de dolari și Muammar Gaddafi, dictatorul din Libia, cu o avere de 200 de miliarde de dolari.

Jeff Bezos avea la începutul anului o avere de 131 de miliarde de dolari, însă în acest moment, aceasta a scăzut la 121 de miliarde de dolari, dar rămâne pe primul loc în topul miliardarilor. Practic, el câștigă sau pierde sute de milioane de dolari în fiecare zi. Față de aceeași perioadă din 2018, averea lui Bezos a scăzut cu 3,3%, adică a pierdut 4,1 miliarde de dolari.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: BBC
Etichete: