Cât de realist e că poți șterge amintiri din memorie, ca în filme

Cât de realist e că poți șterge amintiri din memorie, ca în filme
08:15 01.10.2019

Cu siguranță fiecare dintre noi avem măcar o amintire urâtă de care am vrea să scăpăm cu orice preț. Ei bine, cercetătorii au descoperit o metodă prin care îți poți șterge o amintire din creier. Cum e posibil?

O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Texas, a realizat un studiu care arată că dacă vrei să scapi de o anumită amintire tot ceea ce trebuie să faci este să te gândești în mod conștient și în repetate rânduri la ce s-a întâmplat. De multe ori, noi încercăm să blocăm sau să ignorăm amintirile care nu ne convin, însă specialiștii spun că ar trebui să facem exact opusul.

„Un nivel moderat de activitate cerebrală este esențial pentru acest mecanism de uitare”, a explicat psihologul Tracy Wang de la University of Texas din Austin. „Prea mult și va întări amintirea;  prea mic și nu vei mai putea să o modifici”.

În cazul în care te gândești că nu vrei să scapi de o astfel de amintire de teamă că ai putea să le modifici și pe celelalte, specialiștii spun că nu are nicio legătură. Ba din contră, este bine să scăpăm de unele amintiri pentru a trece peste experiențele și emoțiile negative, dar și pentru a nu supraîncărca creierul cu informații.

„Am vrea să renunțăm la amintirile care declanșează răspunsuri maladaptive, precum amintirile traumatice, pentru a putea răspunde la experiențele noi prin modalități mai adaptive”, a explicat unul din cercetători, Jarrod Lewis-Peacock. „Decenii de cercetare au arătat că avem abilitatea de a uita voluntar ceva, dar că felul în care creierele noastre fac asta încă este pus sub semnul întrebării”.

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat 24 de tineri adulți, cărora le-au dat să vadă fotografii cu diverse peisaje și fețe. De asemenea, li s-a zis dacă să rețină fotografiile sau să le uite. În timpul experimentului, creierele participanților (mai exact, regiunile cortexului temporal ventral) au fost monitorizate prin intermediul mașinăriilor cu rezonanță magnetică. Astfel, au descoperit că actul uitării necesită mai multă activitate din partea creierului decât cel al reținerii.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: