Când se lansează Huawei Mate 30: Google a dat deja cea mai proastă veste

Când se lansează Huawei Mate 30: Google a dat deja cea mai proastă veste
09:42 02.09.2019

Huawei va lansa, până la urmă, Mate 30, chiar dacă nu va avea acces la anumite serviii Google. Acum, compani a anunțat evenimentul oficial și rămân o mulțime de întrebări până după lansarea acestuia.

Huawei Mate 30 va fi prezentat pe 19 septembrie. Cel mai bun model, ca până acum, va purta numele Mate 30 Pro, iar înainte de anunțul oficial e posibil să vedem un Mate 30 Lite deja în magazine. Chiar dacă acest telefon a fost dezvoltat în timp ce Huawei avea acces la Android, Google a dat o veste proastă recent.

La final de august, Google a anunțat că noul Huawei Mate nu va avea acces la serviciile sale. Astfel, ar putea rula Android, dar cu alternative la YouTube (dacă există vreuna), Gmail, Maps sau Play Store.

Totodată, pe 18 noiembrie expiră perioada de grație de 90 de zile acordată de autoritățile americane companiei Huawei. În acest timp, după cele 90 de zile care s-au terminat pe 19 august, compania trebuie să rezolve parteneriatele cu firme americane – într-un fel sau altul.

Ce alternative are Huawei la serviciile Google

Fără serviciile Google, în special Play Store, telefonul Huawei Mate 30 ar fi aproape inutil în Europa. În China, acolo unde Google e interzisă, Huawei a dezvoltat AppGallery – magazin alternativ pentru aplicații – și nu are o așa problemă că nu are serviciile americanilor.

O soluție ar fi ca Google să ceară acordul autorităților SUA pentru a face afaceri cu compania chineză. Dat fiind că e vorba de software, ar putea accepta o colaborare. Telefoanele Huawei oricum nu sunt vândute în America.

Cât despre un magazin alternativ cu aplicații pentru Europa, are un program în derulare, accelerat în iunie. Atunci, compania încerca să recruteze dezvoltatori de aplicații. Venea și cu o promisiune mare: în ultimii doi ani, ar fi livrat circa 350 de milioane de telefoane, dintre care jumătate în piețe occidentale. Și sunt circa 270 de milioane de telefoane active lunar care au preinstalat magazinul AppGallery.