Surprinzător sau nu, bolile psihice au ajutat omul în procesul evoluției

Surprinzător sau nu, bolile psihice au ajutat omul în procesul evoluției
18:55 10.03.2019

Bolile psihice sunt o realitate cu care se confruntă foarte mulți oameni. Ele însă ar putea să nu aibă neapărat legătură cu defectele genetice sau evenimentele traumatizante, conform unui om de știință.

Profesorul de științe ale vieții Randolph Nesse de la Arizona State University a spus că ratele mari de boli psihice are legătură cu selecția naturală care ne controlează genele fără să mai țină cont de binele nostru pe plan emoțional. În cartea sa, „Good Reasons for Bad Feelings: Insights from the Frontier of Evolutionary Psychiatry”, Nesse a încercat să explice de ce bolile psihice continuă să existe în pofida consecințelor lor negative.

Cercetătorul a explicat că unele boli, precum depresia și anxietatea, ar putea să apară în urma experimentării emoțiilor normale, avantajoase. Alte boli, precum schizofrenia sau bipolaritatea, ar veni de la mutații genetice care ar fi fost benefice dacă se manifestau într-un mod mai puțin extrem.

Nesse sugerează în carte că dispozițiile proaste ale oamenilor pot fi avantajoase chiar, în funcție de cum le privești. Un motiv ar fi că îi ajută pe oameni să își schimbe strategiile de evadare dintr-o situație neplăcută, iar altul că îi face pe oameni să nu se mai chinuie și să își conserve energia. „Este evident în mod intuitiv că atunci când un organism, nu doar un om, irosește energie încercând să atingă un țel și nu face progrese, cel mai bine este să aștepte și să încetinească și să nu mai irosească energie”, a zis el într-un interviu pentru Scientific American.

În încercarea de a explica de ce bolile psihice ar putea avea un rol benefic în procesul de evoluție, Nesse a zis: „Dar dacă tendința de a fi bipolar ar rezulta în a avea mai mulți copii? Ce s-ar întâmpla atunci? Ei bine, [gena] ar debeni universală, chiar dacă ar cauza bipolaritate. Poate că ceva de genul acesta s-a întâmplat deja. Poate că mulți dintre noi avem tendințe de ambiții grandioase și schimbări de dispoziție care probabil nu sunt bune pentru noi, dar care ar putea aduce succese mari ocazional, iar asta ar putea duce la succese reproductive mari”.

loading...