O serie de aplicații de agățat au fost scoase din AppStore și Google Play

O serie de aplicații de agățat au fost scoase din AppStore și Google Play
09:09 07.05.2019

Mai multe aplicații de agățat au fost eliminate în ultimele zile din magazinele virtuale ale Apple și Google, după ce au permis crearea unor conturi de către minori.

Federal Trade Comission sau FTC a realizat o investigație în ultimele săptămâni în privința unor aplicații de dating. În teorie, acestea ar fi trebui să permită accesul in-app doar persoanelor adulte sau, în cel mai rău caz, tinerilor de peste 13 ani. Aceasta este limita stabilită în legislația americană pentru realizarea de diverse conturi pe platforme online precum Facebook, Twitter, Instagram și altele.

Din păcate pentru dezvoltatorul Wildec, trei dintre aplicațiile sale populare de dating au fost scoase în aceeași zi din magazinele Apple și Google. Este vorba de FastMeet, Meet24 și Meet4U. Cei de la FTC și-au dat seama că aplicațiile respective încălcau legislația COPPA și FTC Act, facilitând crearea de conturi pentru copii mai mici de 13 ani.

Este important de reținut că aplicațiile au dispărut doar după ce mai multe persoane au ajuns la tribunal după ce au încercat să contacteze minori prin intermediul lor. În ceea ce privește dezvoltatorul, Wildec trebuie să elimine imediat datele personale ale copiilor din aplicațiile sale și să implementeze in-app un sistem prin care să ceară permisiunea părinților pentru ca micuții să-și creeze conturi.

În plus, înainte de a reveni online în magazinele virtuale Apple App Store și Google Play Store, trebuie să fie în conformitate cu toate particularitățile legislației COPPA și FTC Act. Imediat după implementarea schimbărilor, programele vor fi din nou în ambele magazine.

Momentan, nu este foarte clar dacă cei de la Wildec se vor conforma pretențiilor FTC, dar situația detaliată mai sus reprezintă cu siguranță un semnal de alarmă. În contextul în care aplicațiile de agățat reprezintă o piață foarte profitabilă pentru dezvoltatori, este îngrijorător modul facil prin care copiii își pot face conturi.

loading...