06 iun. 2019 | 17:30

Tehnica prin care o să știm dinainte dacă un film va avea sau nu succes

ACTUALITATE
Tehnica prin care o să știm dinainte dacă un film va avea sau nu succes

Există multe variabile care contribuie la succesul unui film. Felul în care joacă un actor și popularitatea acestuia sunt primordiale pentru succes.

În industria cinematografică de la Hollywood, este posibil să știi dacă un actor se află pe pantă ascendentă sau descendentă?

Cercetătorii de la Universitatea Queen Mary din Londra au creat un algoritm care poate prezice, cu o precizie de 85%, dacă anii de aur al unui actor au trecut sau urmează să vină. Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de știință au analizat profilele a peste 2,4 milioane de actori și actrițe din baza de date a IMDb.

Carierele lungi în industria cinematografică sunt rare. Cele mai întâlnite cazuri sunt ale actorilor care au succes cu un film, apoi se sting în obscuritate. De fapt, aproape 70% dintre profilurile analizate au fost fost actori care au avut un singur succes.

Totuși, povestea nu pare a fi la fel pentru toată lumea. Cercetătorii au observat că actorii mediocrii, în medie, au avut o carieră mai lungă decât actrițele mediocre. În industria cinematografică este ceva obișnuit ca actorii să aibă anumite perioade aglomerate, când primesc roluri din toate părțile, dar și perioade mai puțin bune, când așteaptă mai mult timp un rol.

Când au succes actorii de film

Și aici există diferențe între bărbați și femei. Cercetătorii au găsit că femeile au perioade mai negre mai lungi decât bărbații, iar actorii revin mai repede pe marele ecran decât femeile.

În legătură cu perioada de glorie sau anii de aur al unui actor sau actrițe, oamenii de știință au descoperit că aceasta are loc mai ales la începutul carierei. Majoritatea vedetelor de cinema au avut cele mai mari succese la începutul carierei. Succesul în acest caz înseamnă cele mai multe roluri într-un singur an pentru cei care au avut o carieră de cel puțin două decenii.

Dacă bărbații pot avea succese importante și când sunt mai în vârstă, femeile au mai puține șanse să găsească succesul mai târziu în carieră.

Sigur, există și excepții, vezi Morgan Freeman sau Lucille Ball, însă ele sunt excepții. Cercetătorul Oliver Williams a spus că nu se simte confortabil să facă predicții în legătură cu carierele vedetelor din prezent, dar a spus că o versiune a algoritmului ar putea fi disponibilă în viitor pentru a face exact asta.