03 sept. 2019 | 13:36

Acești pacienți bolnavi de cancer au fost salvați cu un tratament revoluționar

ACTUALITATE
Acești pacienți bolnavi de cancer au fost salvați cu un tratament revoluționar
Daan Stevens / Unsplash

Specialiști de la un spital britanic au testat un tratament inovator. Și a avut succes. Pacienți bolnavi de-o formă severă de cancer au primit o a doua șansă la viață. Tratamentul a fost aplicat pe pacienți care suferea de-o formă de leucemie considerată incurabilă.

Demersul cercetătorilor a presupus ca organismul să fie capabil să lupte cu această formă de cancer. Astfel, printr-o terapie denumită Car-T, sistemul imunitar e „învățat” să lupte cu celulele dăunătoare.

Medicii de la spitalul Great Ormond Street, din Londra, au aplicat tehnica pe 14 copii pacienți și rezultatele sunt optimiste. Aceștia sufereau de leucemie acută limfoblastică. Noua tehnică presupune ca prin terapia Car-T să fie recoltate limfocite T de la pacient care apoi sunt modificate genetic în laborator. În final, sunt reinfuzate pacientului și organismul preia lupta cu celulele canceroase.

Primele rezultate anunță un tratament de succes

Din cei 14 pacienți pe care s-a aplicat tehnica de tratament, 12 copii nu au mai prezentat semne de leucemie după trei luni. Totuși, doar cinci au fost declarați drept vindacați complet de leucemie.

Terapia Car-T a fost descoperită la Institutul Oncologic UCL și e comercializată de Autolus, o firmă specializată în produse biotech care aparține tot de UCL.

„Suntem abia la începutul acestui tratament, iar în anii următori sper că îl vom îmbunătăți pentru a-l face mai sigur și mai eficient. Efectele secundare ale Car-T pot fi severe, așa că sperăm ca aceasta nouă terapie să reducă riscul acesta”, a explicat Persis Amrolia, care a condus investigația de la spitalul Great Ormond Street.

Unul dintre cazurile de succes tratat cu Car-T este Austin, un băiat de 10 ani care suferea de leucemie de la vârsta de doi ani. În cei opt ani scurși până acum, toate tratamentele au eșuat. Astfel, a ajuns să fie un pacient folosit în terapia Car-T. A început tratamentul în octombrie 2016 și semnele de până acum sunt că e unul dintre cei care s-au vindecat.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele