Cum vei putea face bani cu clipurile video pe Vimeo

Cum vei putea face bani cu clipurile video pe Vimeo

Ai foarte multe clipuri video care îți încarcă hard disk-ul degeaba? Vimeo vine cu o soluție pentru tine și te invită să-ți vinzi creațiile pe noua sa platformă de clipuri video stock.

Platforma Vimeo Stock îi va permite comunității Vimeo să-și vândă clipurile oricui dorește, de la oameni de marketing, agenții de comunicare, companii sau alți producători de film.

Dacă vrei să cumperi sau să vinzi pe Vimeo Stock află că un clip HD (nonexclusiv, pe care îl găsești și în altă parte) este 79 de dolari, iar unul 4K 199 de dolari. Totuși, dacă aduci conținut exclusiv pe platformă atunci vei fi recompensat, iar un HD este 299 de dolari, iar un video 4K se dă cu 499 de dolari. De reținut, cei care au abonament la Vimeo primesc o reducere de 20% la toate achizițiile și pot utiliza clipurile în scopuri comerciale.

Creatorul clipului nu primește toți banii deoarece și Vimeo își ia partea, dar obține mai mult de jumătate din bani (60-70% din sumă), mai mult decât cei care-și vând pozele pe Shutterstock, de exemplu (aici fotografii primesc 30% din fiecare achiziție).

Cei de la Vimeo spun că peste 240 de milioane de oameni se uită la clipurile de pe platformă în fiecare lună, iar 800.000 de oameni folosesc uneltele destinate creatorilor de conținut. Sigur, există mai multe platforme unde-ți poți vinde munca, precum Getty sau Shutterstock, dar Vimeo ar putea miza pe calitatea video-urilor prezente pe platformă.

O altă promisiune a Vimeo este că Vimeo Stock se integrează cu restul platformei. Așadar, dacă deja folosești Vimeo pentru editare și distribuire atunci clipurile stock vor fi disponibile direct în dashboard, ceea ce ar facilita procesul de achiziție și utilizare al acestor clipuri.

Mai mult, în viitor i-ai putea cere unui creator de conținut să filmeze ceva anume dacă ai nevoie de ceva foarte specific pentru proiectul tău.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: Venture Beat
Etichete: