Vasul rusesc care ar avea la bord 200 de tone de aur a fost descoperit

Vasul rusesc care ar avea la bord 200 de tone de aur a fost descoperit
11:07 20.07.2018

Vasul rusesc Dmitrii Donskoi a stat pe fundul oceanului aproape un secol. Acesta ar fi avut la bord circa 200 de tone de aur. Cine împarte comoara acum?

Dmitrii Donskoi a fost un vas lansat la apă pe 28 martie 1881. Pe 29 mai 1905 a fost scufundat intenționat de căpitan. Acum a fost descoperit aproape de Coreea de Sud la o adâncime de 430 de metri. Pe lângă importanța istorică, vasul rusesc ar avea la bord circa 200 de tone de aur evaluate la aproximativ 133 de miliarde de dolari.

Vasul a fost scufundat în timpul războiului ruso-japonez din 1905. Căpitanul a decis să facă asta după ce vasul a suferit avarii serioase în timpul luptei de la Tsushima. În interiorul vasului ar fi fost aproximativ 5.400 de cutii cu aur.

Odată cu descoperirea, sunt planificate operațiuni de recuperare a posibilei comori. Demersurile sunt planificate pentru octombrie și noiembrie. Dacă va avea tot aurul despre care se vehiculează, jumătate din el va fi cedat Rusiei, iar 10% din comoară va reprezenta o investiție în proiecte turistice pentru zona în care a fost realizată descoperirea.

Comoara de 133 de miliarde de dolari pare imensă, așa că sunt și oameni ceva mai rezervați în ceea ce privește valoarea ei. Experți ruși susțin că e foarte puțin probabil ca atât de mult aur să fie ținut pe-o singură ambarcațiune, mai ales una implicată într-o bătălie navală.

[readmore]

Îndoiala în ceea ce privește comoara de pe Dmitrii Donskoi apare și când iei în calcul ce avea la bord. Erau 12 tunuri de artilerie, 1.600 de tone de cărbune și câteva sute de marinari. Astfel, spațiul era destul de limitat și mult prea mic pentru cele circa 200 de tone de aur.

O evaluare ceva mai conservatoare fixează valoarea vasului la circa un milion de dolari. O evaluare mai bună va fi publicată în curând de către experți în acest domeniu.

Sursa: Gizmodo