16 ian. 2018 | 16:00

De la Toyota la Tesla, noua cursă în lumea auto e producția de baterii

ACTUALITATE
De la Toyota la Tesla, noua cursă în lumea auto e producția de baterii

Toyota promite câte o versiune electrică sau hibrid pentru fiecare model al său până în anul 2025. Totodată, bateriile modelelor electrice vor avea o autonomie mult mai mare.

Toyota nu se dezminte. Cel mai important producător japonez de automobile plănuiește să lanseze 10 modele de mașini exclusiv electrice la începutul anului 2020. Asta în timp ce în ultimele două decenii a vândut 11 milioane de mașini electrice și hibrid. În următorii 12 ani, mai marii companiei au de gând să vândă 5,5 milioane de astfel de automobile pe an.

Până acum, Toyota a fost reticentă în a produce autovehicule alimentate exclusiv cu baterii electrice, oferind în schimb o adaptare mai scumpă, cum ar fi RAV4 EV. Strategia companiei pentru următorii ani este de a lansa 10 versiuni de mașini complet electrice până în 2020 și să vândă până în anul 2030 un milion de astfel de autoturisme anual.

Ambițiile companiei japoneze de a pune toate aceste cifre în practică sunt mari, dat fiind că cele 5,5 milioane de mașini electrice pe care  oficialii Toyota au anticipat că le vor vinde până în 2030, reprezintă mai mult de jumătate din totalul vânzărilor actuale mondiale ale multinaționalei.

Totodată, se anunță că până în anul 2025, toate modelele noi de Toyota și Lexus vor avea versiuni electrice sau hibrid.

Toyota

Cu toate acestea, era mașinilor cu combustie internă nu pare să ia sfârșit în acest moment.

Toyota se va axa și pe vehicule electrificate dedicate, cum ar fi Prius și Mirai, oferind în același timp o opțiune de propulsie hibdridă și electrică pentru întreaga sa gamă. Acest lucru înseamnă lansarea unor hibrizi clasici în stilul marelui Prius, hibrizi plug-in cum ar fi Prius Prime, sau hibride de performanță pentru Lexus. Totodată, va fi vorba de hibride de mare tonaj pentru camioane, propulsoare electrificate pentru modele cu cost redus, vehicule cu baterii electrice și mașini cu propulsie pe hidrogen, cu pile de combustie, pliabile utilizării lor în scop de călătorie, dar și în scop comercial.

Este interesant că Toyota nu renunță la hidrogen, cel mai abundent element chimic din univers. În ciuda scepticismului cu care este întâmpinată ideea utilizării lui pentru combustie, dar și a lipsei stațiilor de alimentare cu acest tip de combustibil. Fără a intra în detalii, Toyota a declarat că începând din anul 2020 va pătrunde pe piețele mașinilor cu propulsie bazată pe hidrogen, cu mai multe tipuri de vehicule cu pile de combustie, inclusiv camioane.

Ne putem aștepta la mai multe modele de tip hibrid plug-in electric-benzină, dat fiind faptul că acestea sunt mult mai ușor de construit și de vândut.

“Cel mai bun acumulator prismatic din lume va fi marca Toyota”

Toyota

Pentru a veni în întâmpinarea acestui efort, oficialii Toyota au declarat că intenționează să utilizeze „cel mai bun acumulator prismatic din lume pentru automobile”, furnizat de colaboratorul lor cu experiență, Panasonic. Toyota folosește de ani buni la Prius baterii prismatice. Sunt mai subțiri, mai ușoare și potențial mai bune decât celulele cilindrice din majoritatea bateriilor electrice pentru mașini.

Continuă, de asemenea, cercetările bazate pe baterii solide, o tehnologie care ar putea oferi o încărcare mai rapidă, o putere mai mare, dar și o autonomie de durată a acumulatorilor.

Încă nu există un consens între producătorii mondiali în ceea ce privește formatele de baterii.

Directorii de la BMW și Volkswagen, de exemplu, care au ținut un discurs în timpul celui mai recent show auto de la Los Angeles, au subliniat că celulele prismatice reprezintă formatul care ar funcționa cel mai bine pentru viitor. Nu și-au exprimat preferința față de un anume format de acumulator, niciunul dintre acestea neavând poziție dominantă la acest moment.

Tesla, în conflict cu Toyota, unde Panasonic e mărul discordiei

Pe termen mai lung, noua tendință ar putea conduce la întreruperea relațiilor comerciale dintre Panasonic și Tesla. Cei din urmă produc celule de baterii cilindrice litiu-ion la fabrica lor Gigafactory din Nevada. Tot ce va fi dezvoltat de Panasonic pentru Toyota va fi proprietatea acesteia. Interpretând formularea subtilă a Toyota, modelele de acumulatori prismatici și solizi ar putea capta atenția în detrimentul bateriilor pe care Panasonic le construiește în prezent pentru Tesla.

Pe de altă parte, Akio Toyoda, directorul executiv Toyota, a declarat că unul dintre obiectivele parteneriatului Toyota – Panasonic este acela de a reduce costurile bateriilor în timp și a subliniat că aceasta este o alianță deschisă.

Toyota a anunțat oficial în iunie 2017 că a vândut pachetul de acțiuni pe care îl deținea în Tesla. A adus astfel sfârșitul colaborării celor două companii în domeniul cercetării și dezvoltării bateriilor auto.

În cazul în care îmbunătățirile de performanță a bateriei și de costuri ce vor fi obținute de alianța Toyota – Panasonic vor depăși realizările pe care  Gigafactory le poate obține în calitatea sa de fabrică gigant de baterii litiu-ion, cunoscută la nivel mondial, Tesla ar putea ajunge în conflict cu Toyota prin intermediul Panasonic.