Tibi Ușeriu și recordul său: de la 10 ani de închisoare, la libertatea succesului

Tibi Ușeriu și recordul său: de la 10 ani de închisoare, la libertatea succesului
15:28 16.03.2018

Tibi Ușeriu tocmai a câștigat maratonul Arctic Ultra 6633, la o distanță extraordinară față de locul al doilea. Dar de ce este important acest succes devenit record internațional și care este povestea omului pe care România l-a cunoscut în acest zile?

Tibi Ușeriu a atins un record formidabil câștigând a treia oară consecutiv competiția Arctic Ultra 6633, organizat anul acesta în a zecea ediție, începând cu 8 martie.

Tibi Ușeriu, câștigătorul unui maraton extrem

Este vorba despre o competiție extremă, de alergare pe o distanță de peste 600 de kilometri, în condiții dure, cu temperaturi de -30 până la -50 de grade. Este o cursă pe care, dacă nu o abandonezi, o finalizezi cu degete degerate și sentimentul unei imense reușite. De-a lungul timpului, mai putin de 40 de participanți s-au putut mândri cu acest lucru – anul acesta, de exemplu, 16 dintre cei 23 de concurenți au renunțat la întrecere, unii chiar de la început.

Recordul extraordinar atins de Tibi Ușeriu constă în câștigarea a trei ediții consecutive ale acestui maraton extrem de dur. Anul acesta, s-a detașat încă de la început, câștigând față de următorii concurenți o distanță care la final s-a măsurat într-un avans de peste 80 de kilometri. Condițiile acestei ediții aniversare au fost mult mai aspre, cu parcurgerea unui traseu mai lung cu 57 de kilometri față de anii trecuți și aproape 300 de kilometri au fost pe ice-road, zonă înghețată.

Tibi Ușeriu și-a rezumat succesul recent printr-un mesaj simplu, puternic: „Nu contează că unele lucruri se repetă. Ele nu sunt niciodată la fel”. Odată cu această victorie, Tibi Ușeriu a devenit singurul din lume cu trei titluri la activ. Ultimii trei ani au fost ai săi și așa a intrat în istoria maratonului Arctic Ultra 6633.

Tibi Ușeriu: de la viața de interlop, la record mondial

Povestea lui maratonistului de 44 de ani este la fel de surprinzătoare ca recordul pe care l-a câștigat. Trecutul său nu este nici pe departe glorios, dar este ca o lecție de viață. Este o dovadă a ceea ce poți atinge prin ambiție, încredere că viața este ceea ce construiești zi de zi, nu ceea ce lași să ți se întâmple și, nu în ultimul rând, puterea de a-ți asuma propriile fapte, prin cartea autobiografică pe care a publicat-o, ”27 de pași”.

În carte, Ușeriu vorbește despre angrenarea într-un anturaj de interlopi, cu jafuri armate comise în Germania și Austria și tentativă de omor. A primit o condamnare de 13 ani în Germania și una de aproape 10 ani în Austria. În urma unei decizii europene, cele două au fost cumulate și i s-a impus să ispășească pedeapsa cea mai grea, de 13 ani. De altfel, numele cărții sale se referă la dimensiunea curții în care, pe când era deținut, și-a petrecut viața. După două evadări spectaculoase și o lungă prezenţă în topurile Interpolului, Ușeriu a fost prins. „Îmi asum de pe acum. Asta cu pușcăria e bucata din poveste care pe mulți îi va pune gânduri. Nu are nimic eroic. Nu are nimic romantic. E un episod dur și îngrozitor de trist”, a mărturisit el într-un interviu pentru PressOne.

După ce a îeșit din închisoare, la inițiativa fratelui său, a început să se implice în acțiunile asociației Tășuleasa Social, foarte activă în domeniul salvării pădurilor.

De alergare, Tibi Ușeriu s-a apucat doar de câțiva ani și a început organizarea maratonului anual Via-Maria-Theresia, după ce a devenit unul dintre cei mai buni alergători de anduranță în curse.