Testul NASA și ce spune acesta despre impactul negativ al școlii

Testul NASA și ce spune acesta despre impactul negativ al școlii
19:25 08.12.2018

În momentul în care ai devenit cu adevărat bun într-un domeniu, tot ce-ți mai rămâne de făcut este să încerci să inovezi, lucru pentru care ai nevoie de creativitate. Dar este acesta o abilitate pe care o poți învăța?

În 1968, George Land a efectuat o cercetare pentru a testa creativitatea a 1.600 de copii cu vârste cuprinse între trei și cinci ani. Este vorba de același test de creativitate pe care l-a creat pentru NASA, pentru a ajuta la selectarea inginerilor și oamenilor de știință inventivi.

El a testat din nou aceiași copii la zece și 15 ani. Rezultatele au fost uimitoare. Evaluarea testelor la vârsta de cinci ani a adus un procent de 98%. Odată cu trecerea timpului, însă, rezultatele au început să scadă constant, de la 30% la zece ani, până la 12% la 15 ani. De asemenea, când același test a fost dat unui grup de 280.000 de adulți, rezultatele au fost de 2%.

În cea mai mare parte, adulții erau mai puțin creativi deoarece această abilitate este îngropată de reguli. Sistemele educaționale au fost concepute în timpul Revoluției Industriale, cu mai bine de 200 de ani în urmă, pentru a ne modela să film muncitori buni și pentru a urma instrucțiunile.

Din fericire, creativitatea este un proces care poate fi învățat, dar nu prin metodele clasice, ci prin aplicarea proceselor gândirii creative. Creativitatea începe prin formarea unei baze de cunoaștere, prin învățarea unei discipline și stăpânirea unui mod de gândire. Învățăm să fim creativi prin experimentare, explorare, punând la îndoială anumite ipoteze, folosindu-ne imaginația și sintetizând informațiile.

creativitate

Metodologiile tradiționale de predare nu sunt foarte utile în acest sens. De fapt, ele îți pot aduce efectul opus, deoarece învățarea clasică se axează pe oferirea răspunsurilor într-un mod linear, pas cu pas.

În 1956, Louis R. Mobley a realizat că succesul companiei IBM depindea de creativitatea conducătorilor. Pe parcurs, el și-a dat seama că punerea întrebărilor diferite într-un mod neliniar este cheia creativității. De asemenea, el a realizat că procesul de a deveni creativ este mai mult unul legat de dezobișnuire decât de învățare. În același timp, asta nu înseamnă că ceea ce ai învățat nu este util, ba din contră, este vital, deoarece nu ai cum să depășești anumite limite, dacă nu știi că există.

Cercetările arată că toată lumea deține abilități creative. Cu cât te pregătești mai mult și cu cât formarea este mai variată, cu atât ai mai multe șanse să-ți sporești creativitatea și să ajungi colo unde îți dorești.

loading...