Teoria despre Elon Musk și crima perfectă e exact ce aveai nevoie și nu știai

Teoria despre Elon Musk și crima perfectă e exact ce aveai nevoie și nu știai
Bianca Prangate
19:30 14.02.2018

Elon Musk a făcut istorie când Space X a lansat cu succes racheta Falcon Heavy, cea mai puternică rachetă de după Saturn V, cea care a dus omul pe Lună.

Pe 6 februarie, la ora 22.45, ora României, Elon Musk a folosit o rampă de lanasare a NASA ca să trimită în spațiu cea mai puternică rachetă operațională din lume. Desigur, fanii teoriilor conspirațiilor au spus, fără să stea prea mult pe gânduri, că lansarea a fost un mare fals. „Poți să-ți dai seama că e pe bune tocmai pentru că arată atât de fake” a declarat Musk după lansare, la o conferință de presă. „Dacă ar fi fost fake, am fi folosit efecte speciale mai bune”.

Elon Musk n-a trimis însă vreun om în spațiu, ci o mașină – mașina lui personală, un Tesla Roadster, mai exact. În ea se află un pilot manechin, potrivit lui Musk, care nu conține niciun fel de senzori. Miliardarul a anunțat în ultima clipă că va plasa pe rachetă mașina în cauză. Aparent, niciun membru SpaceX nu avea idee de planul măreț de a trimite o mașină în spațiu. Acest plan a fost dezvăluit abia când Musk a postat despre el pe Twitter.

Iar aici vine teoria care cu siguranță te va unge pe suflet și îți va aminti de magia internetului. Ea vine de la utlizatorul de reddit halo3kings, care este convins că Elon Musk a comis crima perfectă. El a postat pe subredditul Shower Thoughts teoria, dar a șters-o între timp. Însă pe internet nimic nu dispare cu adevărat, așa că iată teoria.

În primul rând, costumul pilotului-manechin nu are senzori – nu ar fi avut sens să aibă, pentru a afla cum se comportă costumul în spațiu? În al doilea rând, de ce a aflat toată lumea pe ultima sută de metri de planul de a trimite mașina personală a lui Musk în spațiu?

Fanii teoriei au două mari ipoteze. Unii sunt de părere că Musk a făcut un accident cu mașina și a ascuns cadavrul – sau cadavrele în portbagaj. Alții cred că manechinul este de fapt cadavrul, iar acesta este ascuns în văzul tuturor. Musk a zis deja că Roadsterul ar putea să bântuie prin spațiu miliarde de ani – cine ar putea descoperi dovezile?

teorie elon musk

Cine ar putea fi „cadavrul”? Utilizatorii Reddit preferă să creadă că este Jeff Bezos, șeful Amazon. El a fondat Blue Origin, cel mai mare rival Space X în cursa pentru contracte cu armata SUA și cu companiile de misiuni spațiale,

Mai este o teorie, ceva mai nișată, care spune că manechinul este, de fapt, o persoană vie și cât se poate de drogată. Pe mașină este deja scris un mesaj ironic, „Don’t panic”. Dacă mesajul este scris special pentru persoana în cauză, pentru atunci când va fi conștientă de ce i se întâmplă?

Așteptăm cu nerăbdare să aflăm ce teorii ale conspirației vor mai răsări în mediul online cu privire la Elon Musk. Cu așa teorii, îți amintești că nu plătești degeaba abonamentul pentru internet.

Sursa: Vice
Comentarii
loading...