INTERVIU Cum învață teatrul din România să iubească tehnologia

INTERVIU Cum învață teatrul din România să iubească tehnologia
Sursa foto: Moment din piesa With a little help.

Când ai fost ultima dată la teatru? Nu e o întrebare cu critică inclusă, e mai degrabă o întrebare al cărei răspuns ar putea să fie diferit de la persoană la persoană, dar mai relevante sunt motivele. Dacă m-ar întreba cineva pe mine, aș spune că nu prea des, că teatrul e “îmbătrânit”. De aceea am și vrut să aflu de la un om care încearcă să “importe” tehnologia în teatru ca să văd ce schimbări se pregătesc.

Poate că viitorul de peste cinci ani ne va aduce pe-o platformă similară Netflix piese de teatru pe care să le vedem oriunde, oricum. Înainte de acest pas, am vorbit cu Luca Achim despre cum ar putea tehnologia să atragă oameni spre sălile de teatru, dar și ce poate aduce în plus. El s-a ocupat de implementarea unor gadgeturi și concepte tech în lumea asta percepută, destul de des, drept „clasică”, poate chiar conservatoare.

Mai jos regăsești starea actuală a adopției tehnologiei în 12 puncte

  • Un public pe care teatrul încă nu l-a cucerit este tineretul. De la această primă idee am pornit discuția cu Luca Achim și am ajuns, ca multe proiecte în România, la buget și ce înseamnă, cu adevărat, adopția tehnologică. Mai jos am grupat câteva dintre răspunsurile lui Luca despre locuri și direcții în care schimbarea se poate face.
  • Videoproiecțiile și partea de interactivitate poate să-i aducă [pe tineri în teatru]. Stilul de teatru clasic care exista până acum se transformă în teatru-film. De exemplu, în piesa Kepler–438b (teatrul Odeon n.r.), acțiunea se desfășoară jumătate în sală și jumătate în hol, unde există un ecran chroma și cu o cameră se face transmisiune în sală printr-un video wall care e format din televizoare. Pe chroma ne e ușor să schimbă fundalurile potrivite acțiunii momentului respectiv.
Moment din piesa Kepler–438b.
  • Când vine vorba de-a folosi tehnologie, trebuie să ai un mediu controlat. Nu poți să ai, de exemplu, aceeași calitate pe toate telefoanele [pe care le bagi în cutii de VR]. Nu te poți bucura de aceeași experiență în vizualizarea unui spectacol.
  • Trebuie să aduci ceva nou (în teatru – n.r.) ca să poți să vii puțin în față, că altfel ești un regizor nou care pune Caragiale în stil clasic. Trebuie să vii tot timpul cu ceva nou. Noul val de regizori – Horia Suru, Bobi Pricop, Alexandru Mâzgăreanu și mulți alții – încearcă să aducă tehnologia în teatru. Preiau spectacole clasice și încearcă să le actualizeze. Ba chiar încearcă să aducă autori noi din afară aici.
  • [Cu sau fără tehnologie] proiecția în sine trebuie să spună ceva. Dacă o folosești doar pentru a umple sau acolo unde textul nu te ajută nu poate să fie foarte benefică pentru producția respectivă. Proiecția poate să umbrească actorul și atunci trebuie echilibrată.
  • Când iei în calcul să folosești un videoproiector în teatru, trebuie să ții cont și de luminile folosite. Sunt puternice și odată folosite riști să anulezi proiecția. Îți trebuie un proiector de tehnologie nouă și cel puțin 12.000 lumeni ca să poată egala puterea unui spot de lumină. Și acestea sunt foarte scumpe.
Moment din piesa Vivien Leigh – ultima conferință de presă.
  • Totul în România e despre buget și cât de repede poți face trecerea la tehnologia nouă. Costă foarte mult și în cultură, cel puțin, bugetele nu sunt. Însă încet-încet începe să fie o deschidere mai mare spre investiții. Tehnologia există, numai că totul ține de buget. În rest, se poate orice. Banii pentru viitor nu prea sunt.
  • Pe termen lung, planul e atragerea publicului. Din experiența de până acum se întâmplă. Desigur, sunt spectacole care se joacă cu casa închisă si altele nu prea, dar aici contează și subiectul. Dramele, de exemplu, nu atrag la fel de mult cum atrag comediile, ceea ce e cumva normal.
  • [Acum] lucrăm să vedem cum putem integra un spectacol vechi în sistemul de VR. Din rațiuni economice vom încerca să facem asta pe o singură cască, eventual două.
Moment din piesa With a little help.
  • [Când vine vorba de teatru] există cel de artă și cel de entertainment. Cel din urmă e cel de pe Broadway, unde bugetele sunt colosale și totul e pentru a atrage publicul. Ba chiar sunt spectacole pentru care te programezi cu luni înainte. Cel de artă e cel de la noi.
  • [În „tehnologizarea” teatrului, Luca Achim lucrează cu echipamente Epson] Lucrez cu această companie de 12 ani, colaborare care a început pe partea de tehnologii de print. Acum șapte ani a apărut partea de videoproiecții. [Acum] am început să merg mai mult pe partea asta decât pe foto. Acum mă axez mai mult pe VR, AR, senzori de mișcare și video mapping.
  • [Schimbarea spre nou se întâmplă deja, regizorii tineri nu mai vor să facă doar teatru clasic. Aici poți să vezi și ce se întâmplă în industria filmului] dacă ne raportăm la film, decorurile nu mai sunt de mult butaforii – scară 1:1, cu străzi false sau decoruri imense. Acum totul e într-un cub verde sau albastru și s-a rezolvat.
Moment din piesa Telefonul din colțul străzii.

Un exemplu de nou și de impact al tehnologiei e piesa Telefonul de la colțul străzii, unde sunt folosite poezii de Cristian Popescu. Proiectul a fost gândit ca un spectacol de teatru itinerant, care îmbină patru forme de reprezentare artistică: teatrul, dansul, filmul si fotografia. A fost parte a unui modul educațional dedicat liceenilor din București. La momentul prezentării, Luca Achim a spus că spectacolul are o componentă vizuală foarte importantă care presupune proiecție de film, animație fotografie și text.

Moment din piesa Thomas Sawyer.

„Am apelat la Epson în virtutea relațiilor bune pe care le-am dezvoltat în trecut și pentru că ne-au mai sprijinit și în alte proiecte. Aici, punctual, aveam nevoie de videoproiectoare capabile să proiecteze o imagine mare, dar având la dispoziție un spațiu mic”, a mai spus acesta.

Cu aceste informații pe care le-ai aflat despre cum se va schimba această ramură de cultură sau divertisment chiar și în România, dă-i o șansă „teatrului 2.0”. Și stai cu ochii pe regizorii tineri, în jurul lor s-ar putea să auzi mai des de piese noi și nu doar de un Sorescu sau Caragiale repuși în scenă ca pe vremuri.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: