03 aug. 2018 | 15:05

Smartphone-urile au ucis fotografia, susține un regizor celebru

ACTUALITATE
Smartphone-urile au ucis fotografia, susține un regizor celebru

Celebrul fotograf și regizor de film Wim Wenders crede că fotografia este „moartă mai mult ca niciodată” și dă vina pe smartphone-uri pentru decăderea artei fotografice.

Wenders, care a regizat filme celebre precum Paris, Texas sau Wings of Desire, este pasiont de fotografie, în special de Polaroid și participa la o expoziție de fotografii când a fost luat l-a întrebări de BBC. Wim Wenders este de părere că decăderea artei fotografiei vine de la faptul că oamenii nu se mai gândesc atât de mult atunci când fac o fotografie, drept dovadă că din ce în ce mai multe fotografii sunt realizate cu smartphone-urile, de la un an ala altul.

„Problema cu fotografiile realizate cu smartphone-urile este că nimeni nu le vede. Nici măcar oamenii care le fac nu se mai uită la ele și, cu siguranță, nu fac print-uri cu aceste fotografii”, punctează el.

Deși telefoanele mobile sunt încărcate cu fel de fel de filtre și alte moduri de fotografiere, asta nu ne ajută să devenim mai creativi, să facem opere mai interesante decât în trecut. „Știu din experiență că cu cât ai mai puțin cu atât mai creativ trebuie să devii”, notează regizorul.

Practic, Wim Wenders nu consideră că fotografiatul cu smartphone-ul este o activitate serioasă, de fapt el consideră că actul de a face poze cu telefonul mobil nu ar trebui numit „fotografiere”. „Caut un nou cuvânt pentru acestă nouă activitate care seamănă cu fotografia, dar nu mai este fotografie”, explică el.

Întrebat dacă și el își face selfie-uri, fotograful și regizorul german recunoște că face asta, dar nu numește asta fotografie. „Privitul într-o oglindă nu este un act de fotografiere”.

Este clar că trăim în era fotografiei cu smartphone-ul iar datele ne arată asta. În 2016, în lume s-au realizat 1.100 de miliarde de fotografii, dublu față de 2013, iar majoritatea dintre acestea (85%) au fost realizate cu smartphone-ul, apoi cu camerele digitale (10.3%) și cu tabletele (4.7%). Voi ce credeți, s-a diluat fotografia din cauza telefoanelor mobile?