Semnele la care să fii atent pentru sănătatea ta mintală

Semnele la care să fii atent pentru sănătatea ta mintală
08:44 04.11.2018

Anxietatea este o boală psihică tratabilă și foarte des întâlnită, dar majoritatea oamenilor care suferă de ea nu urmează niciun tratament, pentru că nici nu au idee că este ceva în neregulă cu ei.

De obicei, când ne gândim la anxietate, ne gândim la incapacitatea de a respira, bătăile incontrolabile ale inimii și nevoia urgentă de a plânge. Doar că uneori, anxietatea poate veni și în alte forme – mai subtile, dar nu neapărat mai ușor de suportat.

Acele moduri subtile pot fi confundate cu stresul. Dacă te simți adeseori copleși și incapabil să faci față traiului de zi cu zi, există o șansă să suferi de anxietate. Diagnosticul ți-l poate pune însă un specialist, iar tratamentul tot el îl stabilește. Până să ajungi la psiholog sau la psihiatru însă, lista de mai jos te ajută să vezi modurile mici în care anxietatea se poate manifesta.

Ești mereu ocupat, dar totuși nu reușești să termini nimic

Dacă te simți copleșit de câte sarcini ai de făcut și ai senzația că nu poți să le duci la bun sfârșit pe toate, ar putea fi din cauza anxietății. Conform psihiatrei Sue Varma din New York City, această boală are tendința să se manifeste astfel. „Încerci să duci lucrurile la capăt, dar cumva, după o zi întreagă, ai puține de arătat”, a zis Varma. „Asta ar putea fi din cauza unui deficit de atenție, dar organizarea proastă a timpului, productivitatea scăzută și dificultatea de a prioritiza pot fi semne ale anxietății care se înrăutățește”.

Gândurile existențiale catastrofale te preocupă mult

Deși vremurile în care trăim au destule părți rele, asta nu ar trebui să fie o scuză pentru a le ridica la rang de catastrofă. Când ajungi totuși să transformi realitatea într-o catastrofă, sunt două posibilități – ori te-ai uitat în mod excesiv la știrile de la TV și ai nevoie de o pauză, ori suferi de anxietate.

Te sperii ușor

Ți se pare că te sperii mult prea ușor, la lucruri la care majoritatea oamenilor nici nu clipesc? Un studiu din 2008 publicat în jurnalul Depression and Anxiety arată că oamenii care suferă de anxietate sunt mai predispuși să se sperie rapid, mai ales în perioade în care sunt stresați pe plan psihic.

Ai probleme cu stomacul, deși doctorul spune că nu ai nimic

Sistemul tău digestiv nu merge tocmai bine, deși nu ai toxiinfecție alimentară și nici boala lui Crohn. Conform fondatoarei Hope for Depression Research Foundation, Audrey Gruss, există o legătură între problemele cu stomacul și anxietate. „Oamenii vorbesc adeseori despre stresul care se manifestă în stomac, iar anxietatea funcționează în același mod”, a zis Gruss. „Poate să înrăutățească simptomele de crampe și dureri abdominale și să te strice la stomac”.

Te enervează toată lumea

Cu toții avem perioade în care prietenii sau colegii ne enervează, dar senzația că vei exploda din cauza lor dintr-un moment sau altul nu este atât de normală. Cei care suferă de anxietate sunt mai nerăbdători și se enervează mai ușor. Aceste sentimente sunt însoțite adeseori de altele, precum furie, ură și răzbunare, după cum a spus doctorul Anjhula Mya Singh Bais.

Sursa: BuzzFeed
Etichete:
loading...