Șase pași simpli să-ți protejezi telefonul de daune costisitoare

Șase pași simpli să-ți protejezi telefonul de daune costisitoare
PLAYTECH
12:55 03.08.2018

Oricât de avansate ar fi telefoanele, încă sunt fragile. Arată superb, dar e suficient doar un moment de neatenție ca să ajungă de nerecunoscut. Din fericire, le poți proteja.

Știm cu toții câte pericole pândesc gadgeturile pe care le deținem. Probabil că până și cea mai grijulie persoană și-a scăpat accidental măcar o singură dată pe jos telefonul. De ce să nu iei câteva măsuri de protecție pentru a avea siguranța că nimic nu se întâmplă în cazul unei situații nefericite?

Mai jos am adunat câteva recomandări pentru protecția unui telefon

Huse de telefon – Îți amintești când ai făcut ultima oară o fotografie cu telefonul? A fost momentul acela în care ți-a alunecat telefonul din mână, dar l-ai prins. Ei bine, pe moment ai considerat că ai noroc. Nu este mai bine oare să încerci să previi daunele în loc să te bucuri că nu s-au întâmplat? Pentru momente ca acestea sunt bune husele de telefon, care au un puternic efect antișoc și te scapă de coșmarul tuturor acestor situații limită.

Mai ales că în zilele noastre există o mulțime de astfel de huse de telefon pentru iPhone sau Samsung, așa că vei găsi cu siguranță una pe plac.

Foliile pentru ecrane – Aplicată pe un ecran de telefon, o astfel de folie poate face cu adevărat diferența. Poate scăpa ecranul de crăpături și acest extra strat elimină și grija zgârieturilor, insuportabile de altfel. Același lucru este valabil și pentru camerele foto, unde o zgârietură minusculă poate distruge orice fotografie pe care o faci. Nu sunt chiar atât de ieftine, dar, comparativ cu costul înlocuirii obiectivului, cu siguranță va merita.

Există folii protectoare și pentru laptopuri. Ele te pot ajuta să protejezi împotriva oboselii, dar, de multe ori, oferă și intimitate pentru ca oamenii din jur să nu poată citi ce-i pe ecran.

Gadgeturi protejate independent – Dacă pleci în călătorii cu laptopul, camera, tableta sau telefonul, nu le pune pe toate în aceeași geantă. Mai ales dacă este vorba despre cabluri sau încărcătoare cu zone ascuțite. Este indicat să ai câte un echipament de protecție pentru fiecare gadget în parte, care va împiedica zgârierea.

Nu pune telefoanele în buzunarele de la spate – Știi cu siguranță că telefoanele, un iPod sau alte gadgeturi mici se potrivesc de minune în orice buzunar. Unul dintre buzunarele preferate este cel de la spate. Acest loc este într-adevăr un loc de unde poți să îți scoți mai ușor telefonul, dar există numeroase riscuri: să-l zgârii sau să te așezi din greșeală pe el.

Atenție la temperatură – Nu este indicat să lași telefonul în lumina directă a soarelui. Acesta nu se va „bronza”, ci se va supraîncălzi și poate risca o defecțiune la componenta de hardware. Același lucru este valabil și pentru ceasurile smart. De regulă, o alarmă este declanșată când se produce supraîncălzirea ceasului. Alarma va spune să îndepărtezi ceasul pentru ca acesta să revină la o temperatură normală. Căldura excesivă mai poate diminua și performanța bateriilor.

Back-up-ul este o soluție inteligentă – Telefoanele au atât de multe date prețioase, de la fotografii, videouri și muzică la documente și fișiere importante. Asigură-te că totul este salvat, fie pe un hard disk acasă, fie în cloud, astfel încât, dacă cel mai rău lucru se întâmplă și gadgetul este deteriorat definitiv, nu vei pierde nimic de valoare.

loading...