Cum poți scăpa fără să plătești amenda de rovinietă în România

Cum poți scăpa fără să plătești amenda de rovinietă în România
11:46 14.09.2018

Cea mai detestată taxă auto din România devine tot mai inofensivă, dacă ai puțin noroc. Dacă vrei să scapi de plata amenzii pentru că nu ai avut rovinietă, te ajută puțin și statul.

Începând cu 14 septembrie, șoferii care au fost amendați pentru că au circulat fără rovinietă plătită și au avut ghinionul să fie depistați de poliție, ar putea să nu mai fie nevoie să achite amenda.

Motivul este unul simplu: procesul verbal întocmit în momentul amendării nu mai trebuie să fie însoțit de fotografii doveditoare, iar amenda se va prescrie în patru luni de la data săvârșirii faptei, nu în șase luni, cum a fost până acum.

Ne referim aici doar la cazurile în care ești depistat fără rovinietă de la distanță, nu și atunci când ajungi față în față cu agentul de circulație și-ți verifică toate documentele.

Dacă în decurs de patru luni de la data săvârșirii faptei (circulat cu rovinietă neplătită) nu ești înștiințat, contravenția se prescrie și scapi de amendă.

Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege promulgat în primăvară de către președintele Klaus Iohannis și este aplicat începând de vineri, 14 septembrie, precizează profit.ro.

“S-a convenit cu CNAIR, la nivel de raportori ca termenul de șase luni prevăzut de OG 2/2001 să fie redus la patru luni conform derogării art. 13 alin. (4) din OG 2/2001. Orice utilizator trebuie să aibă posibilitatea verificării, în baza de date, a existenței și valabilității rovinietei și peajului pentru care CNAIR este obligat să înființeze baza de date”, se arată în proiectul legislativ.

În ceea ce privește prețul rovinietei, anul acesta, șoferii de dube și camioane au fost nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar. Pentru a evita declanșarea procedurii de infringement de către Comisia Europeană, Ministerul Transporturilor a propus la începutul lui 2018, printr-un proiect de Ordonanță majorarea cu cel puțin 85% a tarifelor aferente rovinietei.

Sursa: profit.ro
loading...