RO-ALERT începe testele în București. Când și cum vei fi notificat

RO-ALERT începe testele în București. Când și cum vei fi notificat
George Stanciu
George Stanciu
09:50 21.09.2018

Sistemul de avertizare RO-ALERT a început deja să fie testat în diverse zone din țară, iar astăzi, 21 septembrie, vor fi efectuate teste în București, dar și în Ilfov.

Dacă te afli în sectoarele 1 și 3 din București, astăzi, s-ar putea să primești mesaje de avertizare de la RO-ALERT, sistemul creat de Inspectoratul de Situații de Urgență. Nu trebuie să te panichezi, nu vine vreun dezastru chiar acum, așa cum îți spun chiar și mesajele pe care le vei primi.

În București, testele din sectoarele 1 și 3 vor fi efectuate între orele 10:00 și 12:00. De asemenea, teste similare pentru sistem vor fi efectuate și în orașele Otopeni și Măgurele, din județul Ilfov. Tot în Ilfov vor fi făcute teste în Buftea, între orele 17:00 și 19:00.

Luni, 24 septembrie, vor fi făcute teste cu sistemul de avertizare în întregul București, dar și în județul Ilfov. Testele vor fi făcute între orele 10:00 și 12:00, dar și în intervalul orar 17:00 – 19:00.

Cum setezi telefonul ca să primești notificări RO-ALERT

Nu e complicat să setezi Ro-Alert. Diferă puțin de la o companie de telefonie mobilă la alta. Unele firme au postat instrucțiuni clare, altele s-au rezumat la a spune ce dispozitive sunt compatibile cu serviciul Ro-Alert.

Aici găsești cum să configurezi aplicația, în funcție de compania de telefonie mobilă la care ai cartelă sau abonament.

Dacă folosești Digi Mobil, aceasta este lista care îți arată dacă telefonul tău este sau nu compatibil cu aplicația și cum să setezi totul.

Dacă ești pe Telekom, lista cu dispozitive compatibile este aici. Cei de la Vodafone au făcut o pagină specială dedicată serviciului Ro-Alert, unde vei descoperi tot ce ai nevoie să știi.

La Orange vei găsi un document cu toate telefoanele compatibile cu Ro-Alert și cam atât.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI