Putin aduce un omagiu României printr-un gest ciudat

Putin aduce un omagiu României printr-un gest ciudat

Vladimir Putin este unul dintre cei mai reprezentativi lideri ai ultimilor 50 de ani, iar cel mai recent gest al său a ridicat câteva semne de întrebare printre organizațiile guvernamentale europene, inclusiv cele din România.

Indiferent dacă este perceput ca un monarh absolutist și a fost implicat într-o serie stufoasă de acțiuni pe care nu le vom afla niciodată, gesturile lui Vladimir Putin ajung deseori sub microscop.

Pentru că prea puține dintre manifestările sale sunt la întâmplare, în momentul în care numele Transilvania a fost menționat pe cel mai recent decret semnat la Kremlin, au fost câțiva care și-au făcut griji. În altă ordine de idei, nu este exclus să fi fost vorba de un simplu omagiu adus zonei din România, dar adevărul nu-l vom afla probabil niciodată.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, 30 iunie 2018, Vladimir Putin a definit prin decrete numele mai multor unități militare din armata Rusiei. Numele folosite au fost preluate din orașe și regiuni aparținând mai multor țări europene.

Cei mai paranoici dintre internauți au perceput gestul ca o declarație de război mascată, având în vedere că teritoriile cu pricina sunt din Ucraina, Belarus, Polonia, Germania și, nu în ultimul rând, România.

Ca un argument oficial pentru gestul său, Vladimir Putin a afirmat că este menit pentru ”a păstra tradițiile istorice militare și glorioase, de a educa militarii în spiritul devotamentului față de patrie”. Faptul că tradiția și gloria la care face referire vin din perioada lui Iosif Stalin, contează probabil mai puțin.

Potrivit noilor decrete, Regimentul 6 de Tancuri a primit numele de „Regiment de Gardă Lvov”, Regimentul 68 de tancuri – „Regiment de Gardă Jîtomir-Berlin”, Regimentul 163 de tancuri – „Regiment de Gardă Nijîn” – toate după orașe din Ucraina. În contextul în care relațiile dintre Kiev și Moscova sunt grav afectate de anexarea Crimeei în 2014, este evident că mulți nu au fost încântați de gestul liderului de la Kremlin.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI