Petre Daea face o gafă monumentală: cum intră un virus în ferma de porci

Petre Daea face o gafă monumentală: cum intră un virus în ferma de porci
Sursa foto: Agerpres via YouTube
10:14 03.08.2018

România are probleme în această perioadă cu pesta porcină. Petre Daea, ministrul Agriculturii, a crezut că a găsit o scăpare și a pornit un raționament atât de ciudat, încât n-ai ce să mai spui după.

Într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, Petre Daea și-a pus o întrebare fundamentală care nu ajută cu nimic. El a declarat că este un mare semn de întrebare despre felul în care a putut intra virusul pestei porcine într-un complex care are o singură intrare și ieșire.

„Nu am înțeles cum, într-un complex care are o singură intrare și o singură ieșire, cum a putut intra virusului. Pentru mine, ca om și cu răspunderea pe care o am la nivelul țării, este un mare semn de întrebare”, a spus Petre Daea. În momentul de față opt județe sunt afectate, iar situația cea mai severă este în județul Tulcea.

Petre Daea nu s-a oprit însă doar la dilema intrării virusului, a mers chiar un pic mai departe. „Sigur că un asemenea virus care nu are vaccin și nu are tratament îi sperie pe oamenii. Dar trebuie să ne sperie și pe noi? Să fugim din fața virusului? Nu. Oamenii sunt în contact cu reprezentanții instituțiilor statului, cu jandarmi etc. Dacă intrăm în această derută de interpretare și toată lumea vorbește și acționează numai unul la fața locului sigur că pierde din control acest virus”, a completat ministrul.

Momentul acesta al lui Petre Daea vine într-o săptămână încărcată pentru Guvern și alți oameni din stat. Poliția Română s-a trezit într-o situație confuză în care s-a băgat singură, ministrul Educației a spus că „manualele școlare este un subiect intens”, iar Tudorel Toader vrea ordonanță de urgență.

Geronimo Răducu Brănescu, președintele ANSVSA, a anunțat pe 1 august că au fost înregistrate 524 de focare de pestă porcină africană în toată țara, fiind omorâți în total 49.816 porci.

Tot în lumea lui Petre Daea, el a mai spus că vrea să introducă liniștea în țară și echilibrul în abordare. „Eu sunt între oameni acolo și v-aș ruga să înțelegeți că singura soluție e norma sanitar-veterinară instituită de medicul veterinar. Este instrumentul fundamental cu care noi lucrăm. […] Din nefericire, a intrat virusul în zona cea mai grea pentru noi, cea a Deltei Dunării, care are un regim cu totul special”, a mai spus ministrul.

Sursa: HotNews