22 mart. 2018 | 15:00

OnePlus 6 va fi cel mai scump, dar și cel mai puternic de până acum

ACTUALITATE
OnePlus 6 va fi cel mai scump, dar și cel mai puternic de până acum
Un Oppo R15, dar îți faci o idee despre cum va arăta OnePlus 6.

OnePlus 6 e unul dintre telefoane așteptate cu interes în acest an. După câteva modele reușite, odată cu 5T, compania a demonstrat că poate ține pasul și cu ce-i nou pe piață.

OnePlus mereu a avut un hardware foarte bun pe telefoanele sale. De fapt, așa s-a și remarcat: specificații bune, preț mic. Odată cu OnePlus 6 se schimbă puțin lucrurile. Prețul va fi mai mare, dar după iPhone X și Samsung Galaxy S9 e clar că piața suportă și prețurile ridicate.

Astfel, OnePlus 6, pentru care nu există informații oficiale cu privire la design, va arăta ca Oppo R15, cel mai probabil. Adică va avea un ecran de peste 6,2 inci, cu rezoluție full HD+, cameră duală (deja există si pe 5T), Android Oreo și o crestătură în partea de sus a ecranului.

Performanța acestui telefon va fi dată de memoria RAM: 8 GB pentru cea mai bună versiune. Sigur, spațiul de stocare va fi pe măsură: 256 GB. Prețul, și va fi cel mai mare, va fi de 750 de dolari (sau euro). Altfel, vor mai exista alte versiuni de OnePlus 6: 6 GB  + 64 GB (preț de 550 de dolari; euro în Europa) și 8 GB cu 128 GB spațiu de stocare (preț: 650 de dolari / euro).

Fără să iei în calcul chiar cea mai bună versiune, prețul e rezonabil. Ba chiar, comparat direct cu Galaxy S9, Huawei P20 Pro sau iPhone X, dacă te interesează doar hardware-ul, încă se descurcă excelent OnePlus.

Oppo R15, așa cum apare în poze neoficiale și alte imagini.

Dacă te întrebi de ce OnePlus 6 va fi ca Oppo R15, ei bine, ambele branduri sunt sub aceeași companie: BBK. Astfel, OnePlus e acel startup in-house care vinde modele premium, care se concentrează mai mult pe imagine, în timp ce Oppo are game diversificate.

Ultimele telefoane OnePlus au avut design preluat de la Oppo, diferența a fost făcută la specificații. Foarte probabil, nu vor fi schimbări radicale nici în cazul OnePlus 6. Scannerul de amprentă pe spate, jack de căști, încărcare rapidă și, poate, rezistență la apă și praf, ca mai toate telefoanele premium din 2017 încoace.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele