Următorul iPhone va avea internet mai lent din cauza Intel

Următorul iPhone va avea internet mai lent din cauza Intel
11:55 26.07.2018

Apple se află de mulți ani într-o relație tensionată cu Qualcomm, dar se pare că în acest an vor avea de suferit utilizatorii de iPhone din cauza neînțelegerii dintre giganți.

De la începutul anului trecut, Apple și Qualcomm s-au angrenat într-o serie stufoasă de procese pe sume fabuloase, deși au existat din totdeauna componente Qualcomm în iPhone-uri.

Totul a început în ianuarie 2017. La momentul respectiv, Apple a dat în judecată Qualcomm din cauza costurilor generoase ale licențierii de patente. Suma cerută atunci a fost de un miliard de dolari.

După trei luni, Qualcomm a dat în judecată gigantul din Cupertino pentru că a făcut să pară modemurile sale sunt inferioare celor de la Intel. Un al doilea proces intentat de Qualcomm a venit în noiembrie 2017, în timp ce apogeul a fost o amendă primită de același producător de chipuri în luna ianuarie a acestui an.

În prima lună din 2018, creatorii procesoarelor Snapdragon au fost amendați cu un miliard de dolari pentru că i-au plătit pe cei de la Apple să le folosească modem-urile în defavoarea celor create de Intel.

Au existat de mult timp speculații conform cărora Apple va rupe relația cu Qualcomm ca furnizor de modemuri, dar este prima oară când respectiva informație a fost confirmată de un oficial.

„Credem că Apple intenționează să folosească în mod exclusiv modem-urile competiției noastre în defavoarea modelelor noastre în următoarea versiune de iPhone”, a transmis directorul financiar al Qualcomm, citat de CNET.

Qualcomm vs Intel modem

Este important de reținut că o astfel de schimbare de furnizor nu este permanentă și nu este exclus ca în 2019 să vedem din nou iPhone-uri cu modemuri 5G de la Qualcomm. Până atunci însă, posesorii de terminale cu iOS vor fi nevoiți să facă un compromis de performanță pe partea vitezei de date mobile.

Conform testelor din imaginea de mai jos, modemurile de la Qualcomm cu specificații identice sunt mai rapide cu 53% pe rețeaua operatorului american T-Mobile și cu 40% mai rapide pe rețeaua AT&T.