Când te vei putea juca Diablo III pe Nintendo Switch și cât te costă

Când te vei putea juca Diablo III pe Nintendo Switch și cât te costă
17:30 14.09.2018

În urmă cu ceva timp am aflat că Blizzard vrea să lanseze o versiune a Diablo III pentru consola Nintendo Switch, apoi a prezentat jocul la Gamescon, iar acum anunță și data oficială de lansare.

Te vei putea juca Diablo III Eternal Collection, care conține expansion-ul Reaper of Souls, cât și DLC-ul Rise of the Necromancer, pe Nintendo Switch începând cu 2 noiembrie 2018. Astfel, vei putea juca poveștile din campania principală, conținutul adus de expansion, vei putea încerca clasa Necromancer, dar și modurile de joc Adventure sau Seasons.

Diablo III: Eternal Collection pentru Nintendo Switch va fi lansat, atât în format fizic, cât și digital, începând cu 2 noiembrie 2018, la un preț de vânzare recomandat de 59,99 de euro. Ediția pentru Switch va oferi suport pentru Joy-con-uri, cât și pentru Pro Controller și vei avea mai multe opțiuni pentru multiplayer. Poți forma un party de până la patru persoane și te poți conecta la aceeași consolă alături de alți trei prieteni, fie puteți juca toți patru pe patru console, dar și online prin serviciul Nintendo Switch Online.

Diablo III va rula pe Nintendo Switch la 60 de cadre pe secundă, în rezoluţie nativă 720p (1280×720), în modul portabil de utilizare a consolei, sau la 960p (1707×960), în modul docked (atunci când consola este conectată la TV).

Vei putea cumpăra varianta pentru consola Nintendo atât în versiune retail, cât și digital în magazinul Nintendo eShop. Pentru mine cel mai interesant va fi faptul că poți juca jocul oricând și oriunde. Nu trebuie să depinzi de un PC sau de o consolă pentru a te putea distra.

Totuși, a trecut destul de mult timp de la lansarea oficială a jocului și cred că majoritatea fanilor Diablo au încercat jocul deja și nu cred că vor cumpăra jocul pentru Nintendo Switch doar pentru a vedea cum se joacă și cum arată pe Nintendo.

loading...