05 iun. 2018 | 08:20

Liderul nord-coreean a învățat să zâmbească datorită Photoshop-ului rusesc

ACTUALITATE
Liderul nord-coreean a învățat să zâmbească datorită Photoshop-ului rusesc

Kim Jong Un este un lider autoritar cât se pare de poate de serios. Se pare însă că rușii de la postul național de televiziune au simțit nevoie să photoshop-eze un zâmbet pe buzele dictatorului nord coreean.

Canalul Unu din Rusia este subvenționat de Kremlin. În teorie, asta nu ar trebui să însemne că publică știri false în favoarea autorităților rusești, dar nu este prima oară când reprezentanții postului au făcut un gest necugetat. În luna februarie a acestui an, pe Channel One s-a folosit o captură video dintr-un joc ca o reprezentare pentru situația actuală din Siria.

De această dată, gestul nu a fost la fel de grav, dar s-ar putea să fie mai ciudat decât ai crede. Cei de la Gizmodo au relatat prima oară modul suspect în care dictatorul Nord Coreean zâmbește într-o poză difuzată de Channel One din Rusia. Din câte se pare, fotografia este photoshop-ată, iar primele dovezi pe marginea subiectului au fost postate de un ucrainian pe Twitter. În mod exclusiv, contul Fake_MIDRF încearcă să găsească falsuri în presa rusească.

În urmă cu câteva zile, pe postul național TV din Rusia a fost difuzat un segment ce făcea referire la întâlnirea lui Kim Jong Un cu ministrul afacerilor externe de la Moscova. În mod previzibil, au fost imortalizate câteva fotografii de la momentul întâlnirii. Unele dintre ele au ajuns pe contul de Twitter al lui Sergey Lavrov, oficialul rus din poză.

Se pare însă că atitudinea serioasă a liderului Nord Coreean nu a fost pe placul producătorilor de la Channel One. Din acest motiv, au photoshop-at un zâmbet pe buzele lui Kim Jong Un și nici măcar nu a fost vorba de un zâmbet foarte verosimil. Este suficient să te uiți doar câteva momente la cadrul din stânga sus pentru a-ți da seama de penibilul gestului.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele