Kilogramul este supus la vot, ca să fie mai precis ca niciodată

Kilogramul este supus la vot, ca să fie mai precis ca niciodată
15:40 07.11.2018

Kilogramul are o definiție standard acceptată de câteva secole, însă aceasta s-ar putea schimba în viitor, pentru a deveni o unitate de măsură și mai stabilă.

Kilogramul este definit în prezent cu ajutorul unei bucăți de platină și iridiu, dar cei de la International Bureau of Weights and Measures vor să redefinească această unitate de măsură, pentru a se asigura că un kilogram se bazează pe un lucru care nu se poate schimba în timp.

Ludovic al XVI-lea a creat o unitate de măsură standard, ca să împiedice țepele date de vânzători. Aceasta era egală cu un litru de apă ținut la zero grade Celsius. În 1795, a fost adoptat gramul, adică un centimetru cub de apă la temperatura de 4 grade Celsius.

Bucata de metal anterior amintită a înlocuit gramul în 1799, iar în 1875, 17 state au semnat un tratat pentru a standardiza kilogramul după prototipul internațional.

Din păcate pentru kilogram, e o unitate de măsură bazată pe comparație. Statele lumii pot face copii după acesta, dar există întotdeauna riscul ca originalul să dispară. În plus, comparațiile arată că fie masa kilogramului, fie a copiilor s-au schimbat de-a lungul timpului. Se poate ca originalul să fi pierdut masă prin spălări sau alte procese fizice, iar copiile ar fi putut absorbi molecule din aer.

Astfel, propunerea de săptămâna viitoare ne poate duce într-o eră în care toate unitățile standard de măsură sunt bazate pe Univers și nu pe elemente fizice de pe Pământ.

Viteza luminii în vid e întotdeauna aceeași, de 299.792.458 de metri pe secundă. Raportul dintre energia și frecvența unui foton este egal cu 6,62607015 * 10-34 jouli-secundă. Joule-ul este reprezentat de un kilogram înmulțit cu un metru la pătrat, supra secunde la pătrat. Aceasta este constanta Planck.

Metrul și secunda au fost deja redefinite pentru a se alinia cu viteza luminii și cu vibrația atomului de cesiu. Acum, kilogramul ar putea fi definit cu ajutorul valorii fixe a constantei Planck.

Votul ar trebui să aibă loc pe 16 noiembrie și estimările arată că va fi unul favorabil.

loading...