13 apr. 2018 | 11:07

Ion Iliescu poate fi urmărit penal. Decizia lui Iohannis în dosarul Revoluției

Generalist
Ion Iliescu poate fi urmărit penal. Decizia lui Iohannis în dosarul Revoluției

Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste, poate fi urmărit penal. Klaus Iohannis a dat avizul pozitiv. Alături de el mai sunt Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu.

Ion Iliescu poate fi urmărit penal și în actul procurorului general se arată că avizul este necesar pentru calitatea sa de membru și președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (din 22 decembrie 1989). Acest organism a exercitat puterea executivă și legislativă centrală. S-a comportat ca un Guvern până la apariția Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când președintele consiliului a primit rolul unui șef de stat.

Atunci, atribuțiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, care necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989.

Klaus Iohannis a dat avizul pozitiv pe 13 aprilie. Avizele pentru urmărirea penală sunt pe numele fostului președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluției.

Ce a avut de spus administrația prezidențială despre avizul pentru Ion Iliescu

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 13 aprilie a.c., ministrului Justiției cererea de urmărire penală faţă de domnul Iliescu Ion, de domnul Roman Petre şi de domnul Voiculescu Gelu – Voican, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția Parchetelor Militare, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reținute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008.”

Urmărirea penală a lui Ion Iliescu e crucială, deoarece anchetatorii spun că au dovezi care arată că a fost vorba mai mult despre lovitură de stat. Românii care protestau în stradă au fost împuşcaţi şi torturaţi în urma unei diversiuni pusă la cale de cei trei suspecţi. Procurorii susțin că nu au existat teroriştii despre care avertiza televiziunea naţională.

Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu ar fi orchestrat diversiunile în care au murit 1.104 oameni. Acestea sunt victime într-o luptă pe care credeau c-o duc cu securitatea comunistă pentru libertate