Instagram te lasă să știi când ți-au fost prietenii online

Instagram te lasă să știi când ți-au fost prietenii online
Alexandru Puiu
08:12 19.01.2018

Mesajele directe pe Instagram vor fi mult mai utile în următoarea perioadă, pentru că vei ști când persoana de la capătul firului a fost online.

Timp de câțiva ani, Instagram a fost o rețea de socializare construită în jurul postărilor în format foto și video. În ultima perioadă însă, încearcă să se transforme într-o alternativă decentă pentru Facebook Messenger sau WhatsApp. Modulul de DM sau de Mesaje Directe a devenit atât elaborat prin actualiazări recente încât poate concura de la egal la egal cu aplicațiile menționate mai sus.

La ma puțin de 24 de ore după ce am anunțat că Instagram va permite postarea de Stories în format text, compania deținută de Facebook a mai făcut un anunțat important pentru marea masă a utilizatorilor. Informația inițială a fost postată pe Twitter, dar cei de la The Next Web au fost foarte eficienți în a detalia funcționalitatea ce urmează să fi introdusă pe platformă.

Ca funcționalitate, Instagram ”împrumută” de obicei funcții din Snapchat, chiar dacă acelea sunt îmbunătățite și, odată cu trecerea timpului, ajung mai populare decât sursa de inspirație. Ca o excepție, cel mai recent update adus platformei este de fapt o pagină furată din Facebook Messenger.

În secțiunea de conversații din Instagram, vei vedea în curând un mesaj de status lângă numele contactelor cu care ai interacționat sau pe care le ai în listele de urmăriți și urmăritori. În primul rând, respectivul detaliu va permite utilizatorilor de Instagram DM pe iOS și Android să afle momentul exact în care interlocutorii au fost online. După cum se poate vedea în captura de ecran de mai jos, sistemul este unul destul de simplist, dar te va ajuta să-ți formezi o idee vizavi de momentul în care mesajul ți-a fost citit sau ar urma să fie lecturat.

În mod evident, din Settings, utilizatorii de Instagram pot opta ca respectiva informație să nu fie disponibilă la scară largă. Asta înseamnă însă că nu vei știi nici tu când altcineva a fost online ultima oară.

instagram dm last time online

Comentarii
loading...