Cele mai importante inovații IT nu sunt mereu cele care prind lumina reflectoarelor

Cele mai importante inovații IT nu sunt mereu cele care prind lumina reflectoarelor
15:45 04.05.2018

Indiferent cum evoluează tehnologia și cum va arăta ea peste 10 ani sau 100 de ani, un lucru e cert: mereu poate furniza soluții la probleme care par imposibile. În spatele fiecărei tehnologii sunt însă oameni cu idei, cu inițiative, iar toți aceștia au nevoie de susținere. De aici începe scopul Orange Fab.

Daca n-ai ști mai bine, ai spune că tehnologia în România, și mai ales scena startup-urilor, s-a dezvoltat cât ai clipi. S-a dezvoltat rapid, asta e cert, dar nu a fost chiar peste noapte. În urmă cu aproape cinci ani începeau să prindă rădăcini la noi câteva cuvinte care deja defineau tehnologia în alte țări: startup, antreprenoriat, inovație, accelerare. Între timp, ne-am obișnuit cu ele și în fiecare an vedem că, da, acea capacitate din IT-ul românesc e reală și poate da plus valoare.

În acest context al unei tendințe în plin avânt, Orange a anunțat în iunie 2017 lansarea programului Fab în România. Este internațional și are menirea să accelereze startup-uri până în punctul în care se pot autosusține. De aproape un an este deschis și românilor.

Odată cu anunțul oficial, Orange Fab și-a prezentat și cele patru direcții principale: smart territories (cu verticalele smart city, agritech, energie, retail), Future of Life (în direcțiile inteligență artificială, biotehnologie, viață digitală, sănătate), rețele ale viitorului (cu pilonii blockchain, Software Defined Networking (SDN), managementul calității experienței – QoE, interfețe de programare a aplicațiilor – API, în rețea), și, nu în ultimul rând, securitate – atât militară, cât și cibernetică.

Asupra acestui ultim domeniu vreau să te concentrezi. Securitatea, în special cea cibernetică, este mai greu de înțeles de utilizatori – atât cei obișnuiți, cât și cei din companii sau structuri ale statului – până când nu sunt puși în fața problemelor. Totodată, într-o lume tot mai conectată la internet și tot mai interconectată, securitatea nu mai este un „subiect”, ci este o „necesitate”. Iar pentru această nevoie vreau să-ți prezint proiectul Pentest-Tools, selectat de Orange Fab în septembrie 2017.

Cel mai bun test pentru securitatea cibernetică e să-i găsești vulnerabilitățile înaintea altora

Pentest-Tools este primul serviciu online de evaluare a nivelului de securitate prin penetration testing. Utilizatorii obțin – pe site și pe mail – o listă detaliată a vulnerabilităților pe care le pot repara pentru a face față unui atac cibernetic. Această soluție de evaluare a securității prin identificarea vulnerabilităților a fost integrată și în harta Orange Threat Map și poți testa și tu online să vezi cum funcționează.

Odată cu acest intro al proiectului revin la ideea de mai sus: cea mai bună apărare este atacul. Când vine vorba de securitate cibernetică, asta înseamnă că mai bine îți ataci tu produsul și afli ce probleme are (sau face cineva terț treaba asta) decât să descoperi problemele când e prea târziu. Totodată, o idee de tipul acesta are un impact semnificativ și pentru că, de multe ori, utilizatorii nu se gândesc la securitate înainte ca să-și dea seama cât de crucială este.

Pe cât de serios este subiectul, și pe cât de utilă este soluția, ar trebui să știi că acest proiect românesc a pornit ca un hobby. În fapt, a pornit ca pasiune, așa cum majoritatea startup-urilor au pornit. Asta e frumusețea creativității și inovației – când nu ești presat de factori externi, poți identifica acele necesități ale oamenilor. În plus, valoarea adăugată a produsului este dată și de testele proprii dezvoltate de echipă. Experiența lor în ceea ce se numește „ethical hacking” (sau „white hacking”) îi ajută din plin.

Ți-am vorbit de acest exemplu și pentru că despre așa startup-uri ar trebui să știi că despre ele nu citești prea des. Sunt departe de lumina orbitoare a reflectoarelor, dar astfel de produse sunt cruciale pentru nenumărați utilizatori. Așa ajung și la ideea de la început: accelerarea unor astfel de produse până când se pot susține pe propriile picioare.

Cât încă visăm, cu ochii în titluri de tipul „Silicon Valley de România”, e frumos să știm că realitatea ne poate surprinde. Undeva, într-o cameră de cămin, într-un apartament bucureștean sau clujean, sau într-o casă clasică, cu acces la internet și un laptop în față, cineva construiește deja viitorul.