Țara cu trenul viitorului te face să-ți plângi și mai mult de milă în CFR

Țara cu trenul viitorului te face să-ți plângi și mai mult de milă în CFR
Sursa foto: straitstimes.com
16:11 19.09.2018

Viitorul transportului public a pășit pentru prima dată într-o gară, în timp ce numeroși spectatori s-au adunat pentru a asista la lansarea primelor trenuri cu combustibil pe bază de hidrogen.

Germania este prima țară din lume care înlocuiește trenurile obișnuite cu o alternativă ecologică. Trenurile Coradia iLint au fost construite de firma franceză Alstrom și vor parcurge o rută de 100 de kilometri, care va conecta orașele nordice Cuxhaven, Bremerhaven, Bremervoerde și Buxtehude.

Proiectul a constat într-o colaborare dintre guvern și producătorii privați și reprezintă un pas mic în transformarea transportului public. Cel mai inedit aspect al trenului este că tehnologia cu hidrogen produce zero emisii.

Pentru a putea transporta pasagerii, noile trenuri își vor face plinul la o stație de alimentare cu hidrogen. Acolo, hidrogenul gazos este pompat în trenuri de la un recipient de oțel de 12 metri înălțime. Cele două trenuri au nevoie doar de un rezervor pentru a funcționa o zi întreagă.

„Primul tren din lume cu combustibili pe bază de hidrogen intră în serviciul comercial și este pregătit pentru producția în serie”, a declarat Henri Poupart-Lafarge, CEO Alstom, la ceremonia de inaugurare.

Trenurile de mare viteză funcționează prin utilizarea celulelor de combustie care transformă o combinație de hidrogen și oxigen în energie electrică. Energia excesivă este apoi stocată în baterile litiu-ion de la bordul trenului. Singurele emisii produse în urma procesului sunt cele de apă și abur, ceea ce elimină o sursă majoră de emisii de gaze cu efect de seră.

Compania producătoare își propune ca până în 2021 să mai livreze încă o stație de alimentare, dar și alte 14 trenuri. Există și alte țări care încearcă să adopte alternative mai ecologie, precum Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Norvegia, Italia și Canada. De asemenea, Franța intenționează să pună în funcțiune propriul tren de acest tip până în 2022.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Ifl Science