15 ian. 2018 | 16:24

Ford aniversează 50 de ani de Mustang Bullitt cu un model de 482 CP

ACTUALITATE
Ford aniversează 50 de ani de Mustang Bullitt cu un model de 482 CP

Ford Mustang este unul dintre cele mai cunoscute modele fabricate de Ford Motor Company începând cu 1964. Acesta a devenit peste ani un adevărat reper american. În anul 1968, americanii au lansat Bullitt, în filmul cu același nume.

În anul 1968, compania Ford a dezvoltat o ediție specială pentru Mustang GT în numai două exemplare care au fost conduse de Steve McQueen, actorul care a avut rolul principal în pelicula „Bullitt”. Mașina a devenit cunoscută pentru urmăririle spectaculoase din film. Una dintre cele două unități a fost vândută unui colecționar în 2001, dar a fost răscumpărată de compania Ford în 2008.

La 50 de ani de la lansarea lui Bullitt, Ford va prezenta la Salonului Auto de la Detroit (13 ianuarie – 28 ianuarie) o versiune modernă a lui Bullitt. De altfel, nepoata lui Steve McQueen, în vârstă de 30 de ani, este cea care va oferi informațiile despre noul Bullitt.

„Trebuie să aibă atitudinea corectă, să fie unic în felul unui Mustang GT și mai mult decât orice, să fie rău”, a declarat Carl Widmann, inginerul șef, despre noul produs.

Ediția specială va avea un motor V8 de 5.0 litri care va dezvolta 482 CP. Bullitt va atinge viteza maximă de 262 de km/h și va fi dotat cu o cutie de viteze manuală în șase trepte. Supercarul va fi disponibil doar în două culori, la fel cum s-a întâmplat și cu cele două mașini fabricate în 1968: Shadow Black și Dark Highland Green.

Ford Mustang Bullitt va fi produs în ediție limitată din vara acestui an.