Facebook vrea să-ți păstreze toate pozele și să fie un fel de Google Photos

Facebook vrea să-ți păstreze toate pozele și să fie un fel de Google Photos
Alexandru Puiu
17:47 17.05.2018

Oficialii Facebook au dezvăluit un nou set de actualizări aduse aplicației omonime de mobil și s-ar putea să nu reprezinte neapărat o încântare pentru utilizatori. 

Ca în cazul fiecărui update important, compania lui Mark Zuckerberg introduce modificări majore pe un număr restrâns de utilizatori, urmând ca ulterior să le implementeze pentru cele peste două miliarde de persoane din rețeaua de socializare. De această dată, indienii sunt cei privilegiați.

Conform celor de la The Verge, în perioada imediat următoare, ne vom bucura de trei funcții noi în aplicația Facebook pentru iPhone și Android. Este vorba de postări vocale, o arhivă pentru Stories și un mecanism elaborat de stocare în cloud.

De acum înainte, dacă imortalizezi o fotografie sau un clip video folosind Facebook Camera, ți se va oferi posibilitatea să pui la pâstrare pe Facebook noile tale amintiri, în cloud. Acestea vor fi asociate contului tău, dar nu vor putea fi văzute de către nimeni, dacă nu optezi să le partajezi în News Feed.

Ideea din spate este să facă mai ușoară viața celor care au smartphone-uri cu un spațiu de stocare limitat, dar nu se pot abține să imortalizeze constant filme și fotografii. Cei de la Facebook nu au menționat o limită pentru această variantă de stocare în cloud, dar având în vedere că Google oferă spațiu nelimitat pe Google Photos, nu este exclus ca, în anumite condiții, compania lui Zuckerberg să ofere aceleași opțiuni.

Tot din Facebook Camera, aplicația de captură in-app te va lăsa să înregistrezi și să postezi pe Facebook mesaje în format audio sau Voice Posts. Astfel, vei fi mai eficient în cazul în care vrei să transmiți un mesaj prietenilor sau familiei și nu te afli într-un set de circumstanțe ce poate fi imortalizat cu video.

Nu în ultimul rând, oficialii companiei americane au dezvăluit o opțiuni intitulată Stories Archive. Dacă nu era evident din titlu, aceasta îți permite să salvezi pe perioadă nedeterminată postările tale din secțiunea Povești, care în alte condiții ar fi trebuit să dispară pentru totdeauna după 24 de ore.

facebook-new-features-3

Comentarii
loading...