De ce nu e bine să te joci cu mouse și tastatură pe Xbox

De ce nu e bine să te joci cu mouse și tastatură pe Xbox
Alexandru Puiu
16:00 22.02.2018

Amatorii shooter-elor de performanță au optat din totdeauna pentru un mouse și o tastatură, dar de ceva timp, se pot utiliza aceleași periferice pe Xbox.

Indiferent cât de priceput ești la manipularea unui gamepad, întotdeauna vei fi un pic mai eficient dacă utilizezi un mouse și o tastatură într-un titlu precum Wolfenstein, Quake sau Destiny. De un joc de strategie, precum Age of Empires, nici nu poate fi vorba fără clasicele accesorii.

Cei de la Microsoft au făcut în numeroase rânduri promisiuni referitoare la suportul pentru mouse și tastatură în jocurile de Xbox. Cu câteva artificii și adaptoare, a fost posibil de ceva timp să te arunci la astfel de activități. Până de curând însă, nu am avut un termen clar pentru implementarea respectivei funcții și nici un set de detalii vizavi de modul în care se va materializa proiectul.

Părerile pe marginea acestui subiect din partea gamerilor sunt împărțite. Unii sunt de părere că folosirea unui mouse și a unei tastaturi, când toți ceilalți participanți la un joc utilizează un gamepad, poate fi considerată trișat și ar trebui penalizată. Într-o oarecare măsură, aceasta este și opinia oficialilor Microsoft. În opinia lor, suportul pentru mouse și tastatură există și ar trebui să existe, dar modul în care acel suport este implementat în jocuri, depinde de dezvoltatori.

[readmore]]

Mike Ybarra de la Microsoft a făcut câteva declarații pe marginea acestui subiect pe Twitter în urmă cu câteva zile. El a spus că orice creator al unui joc ar trebui să aibă opțiunea să interzică in-game utilizarea oricăror periferice diferite de gamepad.

De partea cealaltă a baricadei, unii au criticat poziția lui Ybarra pentru că nu este una foarte clară. În definitiv, Microsoft trebuie să decidă ce este posibil sau imposibil pe consola sa. Una peste alta, cei de la Blizzard au fost foarte vocali în trecut pe marginea acestui subiect, afirmând că nu ar trebui să fie posibil să folosești un mouse și o tastatură în Overwatch pe Xbox.

loading...