18 iul. 2018 | 17:07

Siberia – Cel mai important și cel mai prost film al Anei Ularu

ACTUALITATE
Siberia - Cel mai important și cel mai prost film al Anei Ularu

Filmul Siberia mi-a atras anteția pentru că joacă Keanu Reeves, una dintre figurile simpatice de la Hollywood, și pentru că în producție și-a făcut loc și o actriță româncă. Ana Ularu joacă un rol secundar, pe al femeii de care personajul masculin principal se îndrăgostește.

Rolul Anei Ularu în filmul Siberia este, poate, cel mai important rol pe care l-a avut până acum, dar filmul lasă de dorit. Actrița nici nu are prea multe șanse de a arăta ce poate.

Ce se întâmplă în filmul Siberia

Lucas Hill (Keanu Reeves) este un vânzărtor de diamante și se duce la Sant Petersburg pentru a vinde niște diamante albastre. Când ajunge acolo află că partenerul lui, despre care nu știm exact ce face, este dat dispărut și decide să se duce în Siberia să-l caute. În Siberia o găsește pe Katya (Ana Ularu), în spatele tejghele ale unei cafenele, din mica așezare din Siberia. Nu știm unde.

Fără să dau prea multe din casă povestea filmului este, pur și simplu, idioată și nu are nicio miză. Protagonistul este plimbat dintr-o scenă în alta, fără să existe vreo miză. El nu are nicio dorință internă și niciun vreun obstacol în calea obținerii a ceea ce vrea. Totul se rezolvă de la sine.

Scenariul filmului Siberia este dezastruos

După o oră și 44 de minute nu știi nimic în plus despre personajul interpretat de Kanu Reeves față de ceea ce ai aflat în primele 15 minute. Mai mult, personajul este implicat într-o relație fără chimie și degeaba. Nu simți că cei doi ar fi atrași unul de celălalt și totul este artificial, făcut doar pentru ca filmul să aibă câteva scene nud.

Pe lângă faptul că filmul are probleme de structură și replicile sunt extrem de prost scrise. Fără să bat prea mult moneda pe asta o să vă dau un schimb de replici pentru a vă face o idee la ce să vă așteptați.

Contextul este următor: în timpul unei partide de sex, Katya îl roagă pe Lucas să o strige după numele soției sale. El face întocmai, apoi partida se termină și Keanu Reeves se așează pe spate.

Ana Ularu: Câți ani ai?
Keanu Reeves: 51 de ani
A.U : În toți atâția ani nu ai învățat cum să îmbrățișezi pe cineva într-un asemenea moment.
K.R o îmbrățisează și zice că-i pare rău.
A.U: Diamantele albastre își pierd vreodată culoarea?
K.R: Denumirea diamantului vine din greacă și înseamnă inalterabil.
A.U: De asta le iubești?

Pe lângă scenariu, interpretare la fel

Keanu Reeves nu a fost niciodată vreun actor strălucit, însă mie tot timpul mi s-a părut simpatic și i-am urmărit filmele. Felul lui de a juca aici nu diferă foarte mult față de ceea ce face în mod normal, dar este evident că aici devine și mai rigid și spune replicile fără niciun suflu.

Nici Ana Ularu nu ne arată prea multe. În primul rând, personajul pe care-l interpretează este unidimensional, iar replicile pe care le-a primit sunt oribile. O înțeleg de ce a acceptat acest rol, dar pe viitor poate ar trebui să aleagă un scenariu mai strălucit dacă vrea să facă o impresie bună la Hollywood.

[readmore]

Ce mi-a plăcut la amândoi este faptul că au vorbit destul de convingător în rusă. Bravo lor.

Singurul moment incitant vine la sfârșit însă este mult prea puțin și mult prea târziu.