03 iul. 2018 | 15:07

Clienții BCR, lăsați fără bani. Unde au dispărut fondurile din conturi și de ce

ACTUALITATE
Clienții BCR, lăsați fără bani. Unde au dispărut fondurile din conturi și de ce

Un număr de clienți al BCR au avut parte de o descoperire șocantă luna trecută. În urma unor tranzacții cu cardul aceștia au descoperit că le-au dispărut bani din cont.

Unii dintre clienți s-au trezit în situația de a nu putea plăti cumpărăturile. De ce s-a întâmplat asta și care a fost reacția băncii?

Mai mulți clienți ai BCR au reclamat că le-au dispărut bani din conturi fără consințământul lor. Două persoane au descoperit că anumite tranzacții realizate luna trecută le-au fost dublate. Una dintre persoane a sesizat banca și Poliția, iar banii i-au fost restituți după două zile.

„Eu nu sunt mulţumită. Cum dorm eu liniştită? Eu am această nesiguranţă că oricând banca poate să îmi ia bani, să îi pună la loc fără ca eu să ştiu”, a declarat o clientă potrivit căreia atunci când a făcut plăţile a fost înştiinţată prin SMS, dar nici când banii i-au fost retraşi eronat, nici când i-au reintrat în cont nu a fost înştiinţată prin mesaj.

Un alt doilea client identificat a declarat că „cum ne trimit pe mail tot felul de prostii, nu puteau să ne trimită şi o informare că sunt probleme cu cardurile şi pentru o anumită perioadă să evităm plata cu cardul?”

Reprezentanții BCR au transmis că banca a avut niște probleme cu sistemul IT și de aceea s-au înregistrat acele erori.

„În cursul lunii [mai], au fost efectuate o serie de actualizări de sisteme IT, care au provocat sporadic o serie de operaţiuni efectuate de unii clienti. Am soluţionat punctual fiecare caz reclamat, prin informarea clienţilor şi rambursarea sumelor, acolo unde au existat reclamaţii întemeiate”, a transmis Cătălin Ioniţă, reprezentant BCR. „În cazul în care cunoaşteti vreun caz concret, rămas nesolutionat, vă rugăm să ni-l comunicaţi şi vom face toate demersurile necesare pentru rezolvarea acestuia cât mai prompt posibil”.