Carcasa care îți salvează telefonul de fiecare dată când îl scapi pe jos

Carcasa care îți salvează telefonul de fiecare dată când îl scapi pe jos
12:27 28.06.2018

Au apărut o mulțime de carcase care îți pot proteja telefonul împotriva unor impacturi mai mult sau mai puțin violente cu podeaua, iar aceasta duce lucrurile la un nou nivel.

Am trăit de câteva ori șocul zgomotului de ”materiale premium” care iau contact brusc cu cimentul, cu lemnul sau cu alte suprafețe dure; e un adevărat moment demn de Schrodinger: în timpul scurs între zgomot și momentul în care îți revezi telefonul, acesta e și întreg și spart în același timp și poți afla adevărul într-un singur fel. Până atunci, inima ți-o ia razna și te gândești la tot ce e mai rău.

Probabil că Philip Frenzel a fost mai ghinionist și a reușit să spargă câteva telefoane, altfel nu i-ar fi venit o asemenea idee de carcasă. Tânărul e inginer la Aalen University, în Germania, iar ideea sa a câștigat marele premiu de la German Society for Mechatronics, care a primit proiecte de la studenți din întreaga țară.

carcasă telefon airbag

Multe carcase solide sunt destul de mari și uneori, chiar urâte; chiar dacă ai dat câteva mii de lei pe un telefon și ar trebui să-l protejezi, uneori parcă nu vrei să-l urâțești. Soluția lui Frenzel ar putea fi una bună: o carcasă destul de discretă din care se activează aproape instantaneu 8 ”piciorușe” cu arcuri, pe cu ajutorul cărora telefonul are parte de o aterizare mult mai liniștită.

Odată ajuns pe sol, telefonul poate fi ridicat, iar apoi trebuie doar să pliezi cele opt componente pentru a le reintroduce în carcasă. Dacă te întrebi cum funcționează aceasta, e destul de simplu. Sunt câțiva senzori în carcasă care detectează când telefonul ți-a scăpat din mână și se îndreaptă rapid către dezastru, iar asta duce la activarea de tip airbag, rapidă și eficientă.

Următorul pas pentru Frenzel, cel mai probabil, este să-și aducă prototipul pe Kickstarter și să înceapă producția. Tânărul a aplicat deja pentru un brevet al invenției.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI