Cum schimbă noua lege a pensiilor modul în care pensionarii sunt sau nu asistați social

Cum schimbă noua lege a pensiilor modul în care pensionarii sunt sau nu asistați social

Asistații social reprezintă o problemă foarte mare pentru bugetul României și include mai multe clase de persoane. Până de curând, includea și pensionarii, dar noua lege a pensiilor va schimba acea clasificare.

Noua lege a pensiilor ce se află în dezbatere publică include mai multe modificări importante și nu vizează doar schimbarea sumelor care vor ajunge la vârstnici. În același document, sunt incluse niște schimbări importante de nomenclator care s-ar putea să aibă repercusiuni majore peste câțiva ani, mai ales pentru persoanele care nu au lucrat o viață de om în câmpul muncii.

În viitoarea lege a pensiilor ce ar urma să intre în vigoare din 2021, dacă este aprobată, se face o delimitare foarte clară între pensionari și persoanele care vor profita de un ajutor social, chiar dacă au aceeași vârstă. Distincția între cele două clase va pleca de la anii petrecuți ca membru cotizant în piața muncii.

Dacă ai petrecut maxim 15 ani ca muncitor în condiții legale și ai atins vârsta pensionării, vei fi nevoit să trăiești dintr-o indemnizație al cărei calcul va fi detaliat într-o altă lege anunțată ulterior. Mai grav decât atât este faptul că, s-ar putea să aibă de suferit persoanele care, în toamna lui 2021, vor fi deja pensionate, dar au un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani.

Înainte să intre în vigoare, noua lege a pensiilor se află în stadiu de proiect și poate fi accesată integral online. Până să fie publicată în Monitorul Oficial, trebuie să fie aprobată de Guvern și, ulterior, de Parlament. Indiferent dacă va fi publicată înainte de finele acestui an sau va ajunge în Monitorul Oficial în 2019, se va aplica abia de la 1 septembrie 2021.

„Începând cu data intrării în vigoare a legii, persoanele care nu îndeplinesc condiția de stagiu minim de cotizare de 15 ani vor primi o indemnizație socială și fac obiectul unei alte legi.” Conform noii legi, pensionari vor fi considerați doar cei care au cotizat la bugetul de pensii de la 15 ani în sus. Toți ceilalți care au atins vârsta pensionării dar au lucrat până în 15 ani, vor intra în categoria asistaților sociali.

„Pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior intrării în vigoare a prezentei legi [1 septembrie 2021] și care au realizat stagiu de cotizare mai mic decât stagiul minim de cotizare de 15 ani, stabilit de prezenta lege, pot opta între dreptul la pensie în cuantumul rezultat în urma aplicării prevederilor art.159 alin.(1) [adică în urma recalculărilor care se vor face pe noua lege] și dreptul la indemnizația socială, stabilită potrivit legii.” Dintr-un punct de vedere, asistații social vor putea alege dintre două rele, pe cea mai puțin rea. Din păcate, detaliile financiare ale acelor particularități nu le vom afla prea curând.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Avocat Net