Până și adolescenții și-au dat seama că sunt dependenți de telefoane

Până și adolescenții și-au dat seama că sunt dependenți de telefoane
10:13 23.08.2018

Un studiu realizat de curând pe un eșantion reprezentativ ne atrage atenția asupra faptului că cei mai mulți dintre noi, indiferent de vârstă, au conștientizat că sunt dependenți de mobile.

Pew Research Center a publicat de curând un studiu foarte interesant menit să asocieze niște cifre foarte clare faptului că suntem dependenți de mobile. Situația este atât de gravă, încât până și adolescenții între 13 și 17 ani au conștientizat că smartphone-ul este un viciu de care nu se pot despărți, în proporție covârșitoare.

În timp ce 54% dintre adolescenții au început să-și facă griji în privința timpului petrecut pe telefon, aproape două treimi dintre adulți sunt de părere că ai lor copii nu ar trebui să stea atât de mult timp cu ochii în telefon. Pentru a amplifica temerile oamenilor pe acest subiect, 52% dintre copii au început să caute soluții menite să remedieze situația și să faciliteze micșorarea timpului în care utilizezi activ un smartphone.

Pare greu de crezut, dar 57% dintre adolescenții intervievați au adoptat măsuri pentru a micșora cantitatea de timp risipită pe Facebook, Instagram și alte rețele de socializare. Un volum similar de măsuri au fost adoptate de 58% dintre cei care se joacă pe mobil, dar încearcă să se lase.

Adulții sunt de asemenea mai dependenți de mobile ca niciodată, în timp ce 36% dintre ei și-au dat seama că au o problemă și încearcă să se lase. Un pic trist este faptul că 51% dintre adolescenței întâmpină dificultăți majore în dialogul cu un părinte sau o bonă din cauza faptului că respectivii sunt distrași de un telefon mobil.

Dintr-un punct de vedere, statisticile de mai sus sunt îmbucurătoare pentru că atrag atenția asupra faptului că un număr surprinzător de mare de oameni și-au dat seama că au o problemă.

Pe de altă parte, soluțiile sunt destul de vagi, iar faptul că marile companii de tech au început în ultimii ani să caute mijloace prin care să te facă să conștientizezi gravitatea situației, nu înseamnă că te vei vindeca prea curând.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI