Ura în vremea social-media: marele handicap creat de rețelele sociale

Ura în vremea social-media: marele handicap creat de rețelele sociale

„Greu este să fii bun“, spunea un filosof. Eu spun că este și mai greu să nu fii rău în era social media. Să ne înțelegem, Internetul este un instrument fenomenal, însă noi, oamenii, găsim cele mai urâte moduri de a-l folosi. Și cea mai tristă parte este că îl folosim împotriva altor oameni.

O mare parte din viață am fost persecutată de miștouri. În satul copilăriei eram cunoscută drept fetița pe care o ține bunica închisă în casă ca pe Ilie Ilașcu. Sigur, la vremea respectivă habar n-aveam cine e Ilie Ilașcu, mintea mea de copil credea că e un om rău sau bolnav, ținut închis pentru că niciun copil nu voia să se joace cu el. În școala generală și în liceu am fost batjocorită pentru că eram slăbănoagă și pentru că aveam haine ponosite. Nu are sens să reproduc toate poreclele primite. De fapt, dacă e să fiu sinceră până la capăt, nici nu pot să le reproduc pentru că încă îmi provoacă o senzație amară.

Și să nu credeți că nu am încercat să le explic tuturor celor care râdeau de mine pe coridoarele școlii că nici nu îmi bag degetele pe gât să vomit ce am mâncat dimineața, nici nu sunt bolnavă de te miri ce, nici nu mă țin ai mei nemâncată sau că e greu pentru bunica să-mi ia haine noi dintr-o pensie mizerabilă. De cele mai multe ori a funcționat, alte ori a fost în zadar. Unul dintre principalele motive pentru care am plecat de acasă și m-am mutat în București este pentru că voiam să scap de oamenii care mă batjocoreau fără să mă cunoască și cineva îmi spusese că în Capitală nu se uită nimeni strâmb la tine dacă ești prea slab pentru că așa ți-e metabolismul sau porți teniși rupți pentru că nu ai bani de unii noi.

Și nu, genul ăsta de hărțuiri nu te afectează mai puțin dacă ai încredere în tine, dacă ești împăcat cu tine sau dacă urmezi cuvântul din Biblie și întorci și celălalt obraz. De ce nu funcționează? Pentru că e foarte greu să înțelegi de ce un om căruia nu i-ai făcut niciun rău și care nu te cunoaște te poate jigni cu atâta cruzime. De fapt, pentru mine asta a fost ucigător, nu jignirile propriu zise.

Mult timp am blocat acele amintiri și mi-a fost bine, dar în ultimii ani revin tot mai des pentru că aproape zilnic mi se dovedește faptul că social media le permite oamenilor să fie răi cu alți oameni fără a fi nevoiți să-i privească în ochi.

Printre multele avantaje, platformele social media ne creează un mare handicap: lipsa compasiunii.

Pentru că hai să fim cinstiți, e mult mai ușor să jignești pe cineva din spatele unui monitor decât dacă l-ai avea în față. Social media îți anulează de multe ori capacitatea de a empatiza cu celălalt, de a simți compasiune, respect, de a-l înțelege și de a-l cunoaște cu adevărat. Iar celui hărțuit îi ciuntește dreptul de a se apăra, rămânând de multe ori neputincios.

Social media îți oferă în schimb „șansa“ de a-ți exprima o părere dură fără a te obliga să asculți contra-argumentele. Social media face extrem de simplu să-ți verși ura fără să îți asumi responsabilitatea față de sentimentele celuilalt, fără să fii lovit de consecințele atitudinii tale. E foarte greu când jignești pe cineva pe Facebook, Twitter, etc. să conștientizezi în ce măsură cuvintele tale dor.

La fel cum față în față e foarte greu sau chiar imposibil să spui: „Olimpiadele sunt pentru cei mai buni sportivi din lume, ei trebuie să lupte unul împotriva celuilalt pentru a dovedi cine e cel mai bun. Dacă organizezi o competiție pentru oameni retardați faci exact opusul.“ Asta a scris recent un individ pe Facebook, iar mesajul lui s-a viralizat după ce actorul Arnold Schwazenegger i-a dat o lecție.

Nu cred că acest interanut ar putea sta în fața unui grup de oameni cu dizabilități și să rostească cuvintele de mai sus cu voce tare. Ce fel de om ar putea face acest lucru?

Știți ce mai face social media? Deformează percepția asupra realității, alimentează tentaculele urii, cum ar fi rasismul, misoginismul, xenofobia. Vă dau un alt exemplu concret. După atentatul de pe Westminster Bridge din Londra o fotografia cu o femeie musulmană a devenit emblematică, dar din motivele greșite. Fotografia ei s-a viralizat împreună cu mesajul unui internaut care o cataloga drept nepăsătoare la suferința victimelor.

Această etichetă pusă de un om mânat de prejudecăți etnice față de musulmani a fost adoptată și de alți internauți. Cred că mulți nici măcar nu au analizat fotografia cu atenție, ci pur și simplu au citit comentariul și l-au asumat, fără a-l mai trece prin filtrul personal. Pentru că uneori ne grăbim să distribuim anumite lucruri fără a analiza, fără a ne pune niște întrebări, fără a ne gândi că poate lucrurile nu sunt numai albe sau negre, că viața e mai nuanțată de atât. Dovadă că atât fotograful, cât și femeia respectivă au reacționat și au explicat că adevărul este cu totul altul. Sigur că dacă ai astfel de prejudecăți etnice orice argument logic, orice dovadă, orice mărturie sunt nule pentru tine.

Unii vor spune că poate pe Facebook nu e la fel de dureros când cineva te jignește. Țin să îi contrazic, pentru că am trăit ambele experiențe. Platformele social media te pot ajuta sau te pot distruge. Comentariul acuzator la adresa femeii musulmane a făcut înconjurul lumii, a apărut peste tot în presă, femeia aia a fost atacată din toate părțile de niște necunoscuți care s-au grăbit să o judece. Vă asigur că e traumatizant să-ți vezi fața pe tot Facebook-ul, Twitter-ul și în publicațiile online alături de mesaje în care ești catalogată insensibilă, nepăsătoare, neom, iar singurul tău „păcat“ e că porți voalul musulman. Pentru că dacă vă uitați cu atenție la acea imagine veți vedea un bărbat, alb, cu mâinile în buzunare. Există și alte poze cu oameni care PAR nepăsători. Știți care e diferența? Nu poartă un voal pe cap.

Sigur că, social media lucrează și invers, dovadă că în ultimele ore au început să circule intens pe Facebook și imaginile în care mai multe femei musulmane au format un lanț uman în semn de solidaritate față de victimele atentatului din Londra, un gest care contrazice stereotipurile.

Nu spun că e greșit să ne exprimăm opiniile, fie ele și dure, doar că e o diferență uriașă între critică și hărțuire, bullying. Haideți să nu uităm că deși poate îi ești străin persoanei pe care o ataci nu înseamnă că acele cuvinte nu o dor sau că nu îi vor provoca răni greu de vindecat, că nu-i vor schimba viața. Hai să nu uităm să fim oamenii chiar dacă poate de prea multe ori trăim ca niște roboți.

Citește și: