Un robot a ajuns să țină loc de barista într-o cafenea

Alexandru Puiu
10:12 23.12.2017

Ai fi fost tentat să crezi că meseria de barista nu poate fi înlocuită de un robot. Din păcate, într-o cafenea din Australia ni s-a demonstrat deja contrariul.

În meserii periculoase cu riscuri de periclitare a sănătății angajaților, roboții se pretează de minune. Nu de alta, dar pot fi mai eficienți, nu trebuie să ia pauză de masă și nici nu vor o mărire de salariu. În plus, cel mai mare avantaj al unui robot este derivat din faptul că are mari șanse să realizeze perfect identic o operațiune de un număr infinit de ori.

Dacă te-ai obișnuit să mergi la o cafenea și să interacționezi câteva momente cu un barista, respectiva tradiție s-ar putea desemantiza în următorii ani, dacă roboții cu expertiză în cafea vor fi adoptați la scară largă. Prima astfel de creație și-a făcut deja debutul într-o cafenea din Melbourne, Australia. Evenimentul a fost foarte mediatizat în presă, mai ales că robotul s-ar putea să fie vândut și altor proprietari de afaceri similare din zonă.

Cafeneaua este intitulată Once Alike, iar maestrul cafengiu poartă numele Rocky. În trecut, au mai exist tentative de roboți care să lucreze în industrie, dar până acum a fost vorba doar de un braț mecanic ce interacționa cu un espressor automat, ca ulterior să ofere cafeaua cumpărtorului. Un astfel de braț robotic a fost introdus la Cafe X în San Francisco în luna ianuarie a acestui an.

Fiind surprinzător de bine pus la punct, Rocky se descurcă să macine cafeaua de fiecare dată, să o preseze și să creeze un espresso perfect identic fără emoția că nu va fi capabil să repete procedura. Singurul handicap momental al lui Rocky este dat de timpul alocat întregului proces de realizare a unei cafele. Momentan, variază între două și șase minute și ar trebui să fie semnificativ mai mic decât atât.

Etichete:
Comentarii
loading...