Filmul românesc care îți arată mașina de propagandă și îndoctrinare a BOR

10:59 08.09.2017

După mulți ani de filme despre comunism și mâncat ciorbă în bucătării românești, era timpul unui film despre ortodoxism, preoți și subalternii BOR. Ei bine, a venit. 

Filmul „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu, va fi lansat pe 22 septembrie 2017. Tema principală este sistemul abuziv subordonat Bisericii Ortodoxe Române, poate cea mai puternică și influentă corporație din România.

Așa cum e prezentat filmul, până va fi în cinema, vei vedea în el povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Firesc, încearcă să se adapteze, dar ajunge să-și dea seama de găurile sistemului și nimerește în grupul copiilor problemă. Nu lipsesc: nebunia adolescenței, un pret incoruptibil, abuziv, un profesor laic corupt, lecții despre viață, minciună, manipulare și hoție.

La film se lucrează încă din 2008 și e primul lungmetraj al lui Sandu. Regizorul a studiat muzica și a absolvit Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman. Nu e străin de mediu și l-ai putea vedea ca un Ion Creangă sau Tudor Arghezi, care au experimentat călugăria, biserica din interior, apoi și-au văzut de viața lor cu toate acele lecții la pachet.

„Un pas în urma serafimilor”, un film de care sigur avea nevoie România

Biserica Ortodoxă Română dă mai mereu senzația că este în urmă vremurilor. Migrația către tradițional sau chiar valori păgâne e mai accentuată ca niciodată. Preoții sunt mai departe de cei care îi susțin și cred orbește în ei decât au fost vreodată. Este un moment excelent pentru un așa film.

Lumea catolică deja a avut momentul „Young Pope” („Tânărul Papă”). Regizorul Daniel Sandu a acordat de curând un interviu pentru VICE în care a vorbit despre viața lui între preoți.

Un răspuns interesant dintre cele pe care le-a dat e acesta: „Orice sistem are erorile lui, evident și Biserica, pe unele le ascunde sub preș, pe altele nu. Una dintre ele e această meteahnă care vine din epoca comunistă, când mulți erau colaboratori ai Securității. După revoluție, ei au rămas tot în sânul bisericii. Mă uitam la scandalurile din presă, de exemplu cu Episcopul de la Huși. Am înțeles că existau acele înregistrări de zece ani, deci, cineva le-a avut și nu le-a dat, însă a așteptat momentul potrivit. Așa era și la noi”.

Altfel, despre viața la seminar, susține că statul la bere, în bar, era o formă de sfidare. Așa au descoperit și cum să facă rost de bani, jucând biliard. „Dacă venea cineva și jucam pe bani, la început îl lăsam să câștige, creșteam miza, și apoi îl băteam. Câștigam destul de mulți bani. Împrumutam și bani la dobânzi exorbitante, cu garanții uriașe, ca în film, cam toți aveau o cruciuliță de aur de la mama, din astea”.

Cu aceste răspunsuri în minte, poți aștepta cu interes filmul. Cel puțin cu „Un pas în urma serafimilor” scapi de ciorba mâncată în bucătării cu faianță albă și mai uiți nițel de poveștile despre comunism.

loading...