21 apr. 2017 | 16:48

Un nou sezon din Dosarele X va debuta în curând

ACTUALITATE
Un nou sezon din Dosarele X va debuta în curând

Serialul Dosarele X revine pe micile ecrane pentru un nou sezon, pe parcursul căruia îi vom urmări îndeaproape pe agenții Mulder și Scully.

Fox a confirmat recent că serialul Dosarele X a fost prelungit cu încă un sezon, cel de-al unsprezecelea al seriei. Acesta îi va avea în rolurile principale pe Gillian Anderson și pe David Duchovny, iar sezonul îl va avea ca producător executiv pe Chris Carter, care s-a ocupat și de sezonul 10 al serialului.

Dacă sezonul 10 din Dosarele X ne-a oferit o serie limitată, de doar șase episoade, sezonul 11 vine cu zece episoade pentru fanii seriei. David Madden, președintele Fox Broadcasting Company, vorbește despre impactul seriei Dosarele X asupra a milioane de fani din întreaga lume, acesta menționând caracterele iconice, poveștile bine realizate și creatorii care nu au avut ezitări în a duce showul cât mai departe, arată theverge.com.

Madden apreciază creativitatea lui Chris, dar și rolurile interpretate impecabil de David și de Gillian, cu toții contribuind încă la propagarea acestui fenomen al Dosarelor X.

Serialul a debutat în 1993 și s-a încheiat în 2002, în cadrul seriei originale, care a fost compusă din nouă sezoane cu 202 episoade, fiind complementată și de un film. Revenirea pe micile ecrane a avut loc inițial în 2008, grație unui nou film bazat pe serial, iar în 2016 un al zecelea sezon a fost lansat.

Acțiunea noului sezon va avea loc la doi ani după evenimentele petrecute în cadrul sezonului anterior, iar Fox Mulder și Dana Scully sunt, în continuare, personajele principale ale serialului. Așteptăm cu interes să vedem ce mistere mai descoperă cei doi agenți FBI.